Evident că toți am avut parte de conflicte de diverse genuri, pe care mai târziu ne-am gândit dacă le-am gestionat bine sau nu. Și.. poate că vom mai avea; viața nu s-a terminat! 😀
Privind spre viitor, pentru că trecutul nu mai poate fi schimbat oricum, n-ar fi rău să învățăm câteva modalități de abordare a acestora, fără luptă sau cedare.
Dar ce este conflictul decât o manifestare a diferențelor- de gândire sau de personalitate? Poate fi atât interior, cât și între indivizi, grupuri sau organizații, și de multe ori apare din nevoia de competiție, în special în cadrul organizațiilor.
Și pentru că nu vreau să dau definiții alambicate, care să încețoșeze mai mult decat să clarifice gândirea (aici nu suntem la cursul de managementul conflictelor! :D) o să vorbesc mai mult despre urmările acestor fenomene, cu care ne confruntăm mereu, poate involuntar, dar mai ales despre modalitățile în care le putem transforma în adevărate momente constructive pentru noi și toți ceilalți implicați. Și pentru că eu sunt o persoană, nu o organizație 😀 , mă voi referi la conflictele dintre persoane.
De obicei, atunci când ai un conflict, comunicare nu este foarte deschisă, informațiile nu sunt suficiente, iar uneori se ajunge la amenințări și presiuni- acestea sunt urmările cele mai frecvente. Divergențele de opinii și interese ies din ce în ce mai mult la iveală, iar neîncrederea crește covârșitor.
Hm.. nu sună prea bine, așa-i?
De cele mai multe ori, oamenii percep conflictele ca fiind niște lupte, din care trebuie să iasă și un învingător. Unele dintre ele scapă de sub control și se ajunge la violență.. verbala sau chiar fizică.
Totodată, trebuie să recunoaștem că ceea ce spun experții este adevărat: în timpul conflictului iese la suprafață doar o mica parte a acestuia, anume comportamentul sesizabil, adică faptele.
Vârful aisbergului este observabil, dar partea invizibilă a acestuia, de sub apă, este mult mai mare. Poate fi tradusă prin nesiguranțe, griji, frici, dorințe, sentimente, iar cunoașterea acestei părți ascunse, anume a tuturor acelor gânduri nespuse, ajută la înțelegerea pe de-a-ntregul a conflictului și implicit la aplanarea acestuia.
Cert este că oricât de intens sau mai puțin intens ar fi, conflictul produce suferință sufletească; pe de altă parte, poate fi și util, dacă stă la baza procesului schimbării. Despre acest fapt vreau să discutăm mai mult: cum să atenuăm efectele neplăcute ale conflictelor și cum să le transformăm în adevărate oportunități, în vederea unor negocieri benefice și în final a schimbării voite de noi.
Conflictul benefic este cel în care părțile implicate ajung să comunice corect, tratează problema și găsesc în final o soluție acceptabilă. De cele mai multe ori apariția conflictelor este generată de o comunicare defectuoasă sau diferențe de valori, ajungându-se la sentimente de disconfort și tensiune greu de stăpânit.
Care ar fi soluțiile salvatoare?
Le voi enumera pe scurt: negocierea- purtată cu scopul de a se ajunge la o înțelegere, medierea– apelând la persoane imparțiale, care să conducă discuțiile, sau.. judecata (în cazuri foarte serioase)- fiindcă este legitimă și definitivă.
Conflictele copiilor, de obicei, se rezolvă mult mai ușor decât cele ale adulților, care nu sunt la fel de iertători:). Ei găsesc resurse sufletești, în vederea iertării, poate pentru că și motivele conflictelor sunt mult mai simpliste. Astfel, disputa se aprinde și se stinge la fel de ușor. Dar noi, adulții, răsucim problema pe toate părțile, analizăm în detaliu toate urmările care derivă din acea situație, mai precis “facem din țânțar armăsar”! 😀
Uneori conflictele se sting doar aparent, ca mai apoi să reizbucnească un al X- lea război mondial! Sau, la fel de dureros, conflictele pot dura ani întregi, dacă sunt lăsate să plutească în derivă. Astfel, prietenii de-o viață se pot spulbera în doar câteva minute de încețoșare a gândirii..
Copii fiind, ni se pare normal să ridicăm vocea atunci când avem un conflict cu fratele, sora, vecinul sau colegul de bancă (mai ales dacă acasă ai astfel de modele), dar la maturitate este cel puțin ridicol să vezi astfel de reacții, care denotă lipsa controlului și imaturitatea, de fapt. Cunosc oameni care nu și-au rezolvat problemele nici după ani de zile, și pot spune că e dureros să vezi frați care nu își vorbesc sau părinți și copii care nu au niciun fel de relație, de parcă nici nu s-ar cunoaște.
Tu cu cine ești în conflict? sau care este conflictul pe care nu l-ai încheiat decât aparent? Ai ascultat atent punctul de vedere al celuilalt? Ați căutat împreună soluții sau ați renunțat, sperând ca problema să se rezolve de la sine?
Într-adevăr, sunt persoane cu care e bine să scurtezi pe cât posibil comunicarea, mai ales dacă nu trebuie să le întâlnești, nefiind forțat de situație, sau sunt altele cu probleme de ordin psihic cu care e foarte greu să ai o discuție deschisă.
Poate vor vrea mereu să aducă argumente și contraargumente, ca să își justifice punctul de vedere. Daca ai răbdare, persoanele acelea vor spune tot ce le deranjează, în felul lor obositor poate, dar se vor descărca și așa vei scăpa și tu de alte discuții. Dacă însă nu merită atenția, mergi mai departe și evită pe cât posibil.
E bine însă ca discuția să fie calmă și cel puțin unul dintre cei doi “participanți” să își păstreze cumpătul.
Să nu adresezi jigniri, chiar dacă ești provocat și celălalt o face! E vorba de respectul tău fașă de tine! Apoi, să te înarmezi cu răbdare, pentru că de finalitatea discuției depinde și liniștea ta. Amândouă părțile sunt implicate!
Îmi amintesc de o întâmplare de acum mulți ani, când am vrut cu câteva prietene să dăm un “chef”. Totul era foarte bine stabilit: mâncare, cine cu cine vine, muzică bună.. și toată lumea era entuziasmată! Numai că nimeni nu și-a închipuit că unul dintre însoțitori va veni “amețit” și cu chef de ceartă, care mai târziu s-a transformat în amenințări. Norocul tuturor a fost că unul dintre invitați s-a așezat pașnic la discuții, i-a dat voie să se exprime, i-a acordat atenția pe care o voia și.. după aproximativ două ore supărarea aceluia a trecut și a plecat liniștit acasă. Așa am reușit să petrecem cum voiam, mulțumită unui mediator bun, care a câștigat aprecierea tuturor și ne-a redat liniștea, deși la început credeam că petrecerea va fi compromisă de acel incident.
Din acea întâmplare, am învățat lucruri importante despre etapele rezolvării unui conflict, și anume: să cunosc nevoile reale din spatele celor declarate, să caut soluții posibile stimulând producția de idei și să cooperez cu adversarul, transformându-l în final în partener, așa încât soluția finală să fie acceptabilă pentru ambele părți.
Sigur că nu există o rețetă fixă pentru toate conflictele, pentru că fiecare caz în parte are particularitățile lui, dar cu siguranță putem stinge un conflict dacă ambele părți vor putea susține o soluție, chiar cu riscul că procesul să fie mai anevoios.
Reprimarea unui conflict real, din dorința de a avea liniște cu orice preț, nu poate să ducă decât la rezultate nedorite. Trebuie să ne asumăm existența lui, altfel mai târziu va ieși la iveală având o intensitate mult mai mare.
Este acceptabil să te retragi dintr-un conflict, dacă astfel nu va fi influențată situația în niciun fel, dar poate la fel de bine să acutizeze evenimentele. Așadar, trebuie să cunoști foarte bine datele problemei, ca să știi cum să acționezi.
Când punctul de vedere al cuiva este neașteptat, trebuie să îți amintești un lucru: la fel cum fiecare trăiește propriile experiențe de viață, tot așa și sistemele de valori sunt diferite. În concluzie, e firesc să apară disensiuni, dar e important să găsești moduri de rezolvare sănătoase ale acestora.
Cu toții vrem să fim sprijiniți, încurajați, acceptați, iar apariția conflictului este ca un semnal de alarmă tras în vederea avertizării celuilalt cu privire la diferența de gândire și necesitatea de remediere într-un fel a sursei de insatisfacție.
Nu exista relații apropiate fără conflict, dar deazacordurile mărunte nu ar trebui să fie luate în seama. Concentrează-te pe găsirea unor soluții care să îmbunătățească relația, nu să va dezbine!
“Secretul și farmecul vieții noastre nu stau în lipsa unui conflict, ci în hotărârea și priceperea noastră de a-l rezolva.”-Anton Semjonowitsch Makarenko