Monthly Archives: June 2013

Frumusețea simplicității

simplicity

Cu toții suntem preocupați într-un fel sau altul de frumos.

Haine, pantofi, genți, bijuterii, aparatură electronică modernă, case, mașini.. și lista poate fi continuată spectaculos de mult..

Fiecare apreciază însă în felul lui acest aspect, dându-i conotații personale..

Haine încărcate cu paiete sau broderii, cât mai extravagante și viu colorate, pantofi ieșiți din tiparele obișnuite, genți de firmă rezistente sau doar de o aparență ușor remarcabilă (care pot fi însă categorisite cu ușurință chiar de la distanță), bijuterii sofisticate și unice, mașini luxuriante ori case ce se diferențiază simțitor și definesc proprietarul.. 😉

De toate avem nevoie (sau așa credem), pentru că suntem oameni și ne-am obișnuit să visăm spre a avea un trai cât mai comfortabil.. Tindem a ne realiza toate dorințele ascunse, ca să ne dovedim capabilitatea, dar și pentru a  ne diferenția de ceilalți, ca să ne unicizăm, ca și cum acest fapt nu era evident.

Trebuie să fim realiști: fiecare om are gusturile lui, și nu putem decât să respectăm asta, pentru că orice om are dreptul de a se reprezenta cumva. Dar.. dacă ar fi să înlăturăm toată această “carcasă”, pesupunând că într-o zi ar dispărea din variate motive, ai fi mulțumit cu “interiorul”? Sau toate acele mici accesorii te reprezentau atât de mult încât lipsa lor ți-ar evidenția goliciunea? Continue reading

Tenebre și lumini

alb

Fiecare relație are suișuri și coborâșuri… și nimeni nu poate infirma această constatare generală.

Ba chiar mulți o ridică în slăvi, ca fiind ceva demn de cinste.

Dar… oare de ce uneori se coboară atât de adânc încât nu se mai reușește apoi o înălțare care să mențină relația în echilibru? Și de ce uneori nu e suficientă o probă de rezistență, dacă finalul a fost odată unul frumos?

Cui nu i-ar plăcea ca, după o încercare care a întrecut orice limită a posibilului, care a scufundat gânduri, speranțe, dorinte și vise, să revină în același divin început, în care absolutul domina, iar claritatea luminii înfrângea întunericul? De ce se revine mereu la nuanțe de alb, dar ele se transformă repede în gri, ca și cum cineva e dator să mențină permanent curățenia vieții?

Poate fi de vină lumina care se propagă??? 🙂 😀

Oare sunt atât de multe impurități în lume cât să se așeze și în suflet? Și… cum să le îndepărtăm rapid și fără urme? Continue reading

Seriozitate..

Încep să mă întreb ce se întâmplă cu oamenii.. Cum de valorile s-au răsturnat atât de mult?

Oare au alte puncte de reper, alte coordonate morale?

Eu știam că atunci când greșești, firesc este să îți recunoști vina și să ceri scuze, fără să încerci să îl învinovățești pe celălalt, doar ca să te simți tu mai bine și să ieși la suprafață, acoperindu-ți greșeala, așa cum aruncă unii gunoiul sub preș.

Nu am nimic împotrivă în a te disculpa, atunci când situația o cere, și tu chiar nu ai făcut ceva rau. Dar.. atunci când ți-e clar că  gestul tău a fost nepotrivit, când comportamentul tău nu a fost corect și politicos, chiar nu poți să spui “scuze”?

Sigur că acest cuvant nu te salvează complet, dar îmbunează situația și reduce efectele de respingere ale celuilalt. Ar fi un început mult mai bun… Continue reading

Cel mai bun partener

site

“Înainte de a negocia cu celălalt, trebuie să negociez cu mine însumi, cu temerile, cu dorințele, cu resursele și cu limitele mele. Fără asta, risc să las alegerea în mâinile celuilalt, să-i impun acestuia alegeri false”.- J. Salome, Sylvie Galland.

Vrem să avem o viață armonioasă, în care veselia și bunăstarea să se îmbine perfect, dar (de cele mai multe ori) nu știm cum să o clădim și cum să găsim ceea ce dorim; sau chiar nu știm ce vrem, în afara faptului că visăm la ceva măreț, deosebit de ceea ce au ceilalți.

Neștiind încotro s-o apucăm, de multe ori acceptăm ceea ce găsim mai aproape sau mai simplu de obținut. Pentru că noi, oamenii, nu iubim așteptarea îndelungată. O considerăm a fi o stare plictisitoare, fără sens, o pierdere de timp care amână trăirea sau chiar scurtează viața (gen replica des utilizată de cei ce speră să convingă într-un mod așa-zis inteligent- “ceea ce nu folosim se atrofiază” 🙂 ).

Fără să ne dăm seama poate, felul de a gândi ne influențează viața, și uităm să luăm în considerare faptul că pentru a găsi o persoană conform așteptărilor noastre trebuie mai întâi să devenim noi cel mai bun partener – al nostru! Continue reading

Valea plângerii :)?

paralelism

Vorbind cu cei din jur, descoperim un număr covârșitor de oameni care se plâng.

Și fiecare dintre noi facem parte din această mulțime, într-un moment sau altul al vieții, dar nu toți conștientizăm că prin acest fel de a fi îi putem îndepărta pe cei dragi.

Uneori, acesta devine un mod de a fi al unora, făcând parte din rutina lor zilnică. Dacă întrebăm însă ce planuri au, sigur că nu precizează și acest mic amănunt: “O să mă plâng cât mai multor oameni, sperând să se schimbe ceva, atunci când ei mă vor compătimi. Sau poate mă vor admira, tocmai pentru că rezist cu stoicism acelei situații!”

Dar.. care este scopul real al acelor lamentări? Ce obții în urma tuturor acestor “vaicăreli”? Un remediu? O soluție?

Fiecare dintre noi are permanent motive de nemulțumire. Pentru că așa suntem noi, oamenii: vrem să fim realiști, să spunem lucrurilor pe nume, ca să se știe clar că vedem totul și nu ne scapă nimic. Continue reading

Iubesc… :)

iubire

“Te iubesc” (într-o relație ;))

Sunt poate cuvintele cele mai dorite de noi- muritorii de rând, dar de o intensitate și însemnătate complet diferită, pentru fiecare în parte.

Rostirea lor poate constitui moment de triumf- pentru unii, sau doar banalitate- pentru alții…

Și totuși, există și o categorie a celor care nu le pronunță deloc, crezând că sunt complet nefolositoare, ba chiar copilărești, afirmând că sentimentele lor se subînțeleg din fapte. Să fie oare frica de a nu deveni vulnerabili? 😉

Sau, trebuie să recunoaștem, este  și o altă “speță” de oameni care le spun doar cu un scop- de a obține ceea ce vor, însă faptele lor nu justifică deloc prezența unor sentimente atât de profunde.

Mai sunt și cei care cerșesc aceste cuvinte de la celălalt, chiar atunci când le rostesc, sperând să le fie întoarsă aceeași emoție. Ei trezesc doar compasiune, iar cuvintele mult-dorite nu pot decât să-i aline pe moment, ca apoi sa îi arunce din nou în furtuna vieții.

Femei sau bărbați, fără deosebire, simt totuși nevoia să le audă sau să le spună, ca o completare a exprimării afecțiunii ce o simt față de o persoană anume, sau ca dovadă și credință că sunt iubiți. Continue reading