Monthly Archives: September 2013

Cereri susținute

for life

De nenumărate ori, în trecut, am crezut că iubirea are un glas atât de puternic, încât nu se poate să nu fie auzit.

Am fost convinsă că cel de lângă mine va fi atât de atent la dorințele mele, încât nu va fi nevoie să cer, pentru că noi ne vom înțelege ușor unul pe celălalt. Gândeam că vom vorbi deschis despre noi și ne vom exterioriza atât de mult, încât nu vor exista secrete, așa că va fi imposibil să nu fim reciproc atenți la necesitatea ce va apărea, cerând o proximă satisfacere.

Astfel stând lucrurile, am așteptat ca cererile mele, de cele mai multe ori interioare, să fie înțelese.. chiar fără a fi auzite!

Credeam că celălalt trebuie să ghicească, să mă surprindă cu gesturi și fapte pe care eu le-am sugerat într-un fel sau altul, sau speram să fie la fel de intuitiv ca mine, așa încât să perceapă fără cuvinte…

Visam ca totul să fie doar zâmbet, fiori și magie, iar bucuria de a fi alături pe drumul ales să ne “lumineze” mereu mințile, așa încât să nu existe nepriceperi, nopți albe, vise spulberate sau dezamăgiri.

Cererile mi se păreau niște tânguiri fără sens, sau lamentări de copil nechibzuit. Ori, mai rău, se întâmpla să fiu atât de încrâncenată, încât să consider sfidător la cer să mă înjosesc a cere cuiva mai mult decât mi se oferea, așteptând să se înțeleagă de la sine ce ar trebui să primesc, în numele iubirii! 🙂

Dar… nu se întaâmpla decât să se adune nemulțumirile, pentru că celălalt percepea altfel tăcerea mea: drept mulțumire, dezinteres, lipsă de gust sau, mai rău, slăbiciune și naivitate fără margini! (ca să fiu drăgută..) 😀

Rareori îmi spuneam părerea, sau ceream ceva când era mult prea târziu.. Continue reading

Fericirea e în sufletul tău!

verde

Ne dorim mereu să avem ceva: serviciu, casă, mașină, soț/soție, copil, sperând ca într-o bună zi să putem răspunde cu tot sufletul: sunt fericit!

Și totuși, când toate aceste condiții sunt îndeplinite, descoperim că ne dorim o altă casă, mașină, haine… și lista continuă, mult mai lungă decât prima dată. 😀

Ce ne oprește să ne bucurăm de ceea ce avem sau vrem să devenim, de fiecare zi care ne dă voie să o trăim?

Există o permanentă dorință de mai bine, o nemulțumire generală, sau doar un gol pe care vrem să îl satisfacem necontenit, ca să ne dovedim nouă înșine că suntem activi, viabili sau “trendy”?

Ne împiedicăm de lucruri mărunte și pierdem momente importante ce nu vor reveni vreodată..

Uităm că tristețea grabește formarea ridurilor, că lipsa râsului încrâncenează figura, că timpul este prețios și trebuie să îl trăim la maxim, nu să îl lăsăm să se scurgă fără sens și valoare..

Uităm că plictiseala există numai când o inventăm noi, pentru că nu ne focusăm asupra ceea ce ne place și ne bucură, sau pentru că nu ne concentrăm asupra acțiunilor care ne-ar putea înălța în ochii noștri și ai celorlalți..

Ori pentru că nu ne gândim suficient de mult la ce putem face ca să îi ajutăm pe ceilalți, fiind astfel un bun exemplu pentru ei, prin faptele noastre?!

Uităm că stând de vorbă cu un om trist, sau suferind, și doar ascultându-i durerea, sau încercând să “rezonăm” cu el, empatizând, îi putem reda pe chip veselia, iar noi ne vom simți mai buni și mai oameni

Uneori uităm cât suntem de importanți și că nu este nevoie să ne ridice cineva statui sau onoruri.

Să ne amintim că avem o inimă care bate doar pentru noi, că sângele curge prin vene ca să ne “hrănească” numai pe noi, că frumusețea și sănătatea noastră fizică sunt daruri de neprețuit, pe care trebuie să le apreciem, nu să ne dorim mereu să atingem perfecțiunea pe care ni se pare că o poseda alții!

Noi suntem noi, și.. ce poate fi mai frumos decât gândul că nu există nimeni la fel ca tine? Continue reading

Your reality show…

 reality

Placi mult un om!

Vrei să fie “al tău”, pentru că nimeni altcineva nu îți dă senzațiile pe care le ai în preajma lui.

Pentru că nimeni nu zâmbește atât de frumos la vederea ta (sau tu îl vezi doar pe el 🙂 ) și nu te întelege atât de bine, chiar și când uiți cuvintele și încerci să exprimi prin priviri tot ce simți.

Pentru că el te face să râzi, pentru că îi admiri felul cum se îmbracă sau cum reacționează în diverse situații, ori pentru că îți inspiră încredere și știe să te împace când ești tristă sau îngrijorată (sau cel puțin încearcă 🙂 ) …

Pentru că plimbările împreună, oriunde și oricând s-ar întâmpla, îți tulbură mintea…

Pentru că ascultați aproape același gen de muzică și vizionați aceleasi filme! Sau.. numai pentru că vă place să ascultați împreună.. tăcerea!

Îți place modul copilăros cum se alintă, felul cum înțelege în mod naiv că ești cea mai cea (sau așa te lasă să crezi, în gentilețea lui! :D), iar fără tine viața lui nu se desfășoară normal.

Acel “we were meant to be together “ te facinează.. și-ncepi să crezi că așa este!

Apoi, sigur că îți place că e caraghios, pentru că își pierde lucrurile și nu le poate găsi decât cu ajutorul tău, sau pentru că nu știe să facă diferența între nuanțele culorilor și nu pronunță corect cuvintele din alte limbi (ca de exemplu: a ta! 😀 ). Dar te consolezi cu gândul că în limba lui exprimarea e impecabilă!

Uneori îți cântă “romantic” ceva, falsând la fel de emoționant, sau dansează ca ursul Baloo, sperând să îl vezi ca fiind Macho Man, când de fapt nu poate decât să provoace râsul.

Mereu și mereu atingeri incitante, vise frumoase unde se conturează casa și grădina visurilor voastre, în care stați pe șezlong cât e ziua de lungă și beți cafele, cocktailuri, citiți, ascultați muzică, vă plimbați, vă relaxați…. Continue reading

Distanță sau proximitate?

 distance

“Dacă nu învățăm să iubim distanța care ne separă, nu vom ști să iubim ce ne aduce apropierea.”- Patrick Estrade (psiho-terapeut)

Auzim mereu de familii care se destramă. Suntem uimiți să descoperim că se spulberă relații care păreau a fi “dominate” de afecțiune, dar care, pe masură ce s-au concretizat într-o conviețuire sau căsătorie, în loc să înflorească, mai mult s-au veștejit.

Care o fi secretul menținerii unei dorințe și iubiri echilibrate, în care cunoașterea și atracția să confere strălucire relației, așa încât îmbinarea celor două să producă scântei de lumină, care să se reverse din ochii celor doi?

Și cât de vigilent trebuie să fii oare ca să nu pierzi vreuna dintre cele două?

Cu toții vrem siguranță, tandrețe, dar și fluturași în stomac.. Nu știu cum se face însă că.. ultima dintre dorințe pare mult mai greu de satisfăcut decât celelalte, pe termen lung. 😀

Dar cum poti sa menții dorința și emoțiile de la început?

Și cum să nu lăsăm familiaritatea să se instaleze atât de comfortabil încât să îndepărtăm atracția?

Și de ce e atât de ușor să pierzi aura erotică?

Poate pentru că stabilitatea aduce cu sine complicitate, dar și previzibil, iar siguranța nelimitată omoară dorința??!!

Să fie doar atât? Sau lipsa de implicare crește proporțional cu numărul anilor de conviețuire? Continue reading