Monthly Archives: October 2013

Viața în Nederland (IV)

tulips

Au trecut deja mai bine de 2 ani de cand locuiesc in NL, asadar.. s-au mai adunat ceva noutati, pe care vreau sa vi le impartasesc; si, daca ati ajuns aici, cred ca sunteti putin curiosi sa le aflati. 😉

Noutatile vor fi destul de “bramburite”, dar.. cum postarea aceasta face parte din seria celor menite sa ne descreteasca fruntile, cred ca se accepta! 😀

Primul subiect este cel care intereseaza pe toata lumea.. iubitoare de dulciuri! 🙂

Cand spui Nederland, spui “stroopwafel”, ceva foarte dulce, si deosebit de gustos, datorita cremei caramel din interiorul celor doua foite.. cu aspect de napolitana, dar cu gust total diferit. Mi se par cu adevarat delicioase, dar atat de dulci incat niciodata nu pot manca mai mult de trei bucati. :))

stroop                            stroopw

De asemenea, “ontbijtkooek” (prajitura mic dejun) este ceva specific acestei tari, aliment care se consuma punand putina margarina intre doua feliute, care au gust asemanator cu mult cunoscuta turta dulce. Daca iti place acel gust, cu siguranta iti vor placea si acestea, menite sa constituie chiar o gustarica de dimineata, pe langa o cafea aromata (optional, desigur! )…

koek

ontbijt

Alte dulciuri traditional olandeze foarte renumite aici sunt “kruidnoten”/ “pepernoten”– specifice sarbatorii Sinterklaas (sarbatoarea nasterii lui “Sint Nicolaas”), corespondentul sarbatorii de Sfantul Nicolae din Romania. Si ele sunt dulci si imita foarte bine gustul de turta dulce, fiind de obicei mancate in jurul perioadei acestei sarbatori.. 

Daca sunt si cu ciocolata, ca cele din imagine, cu atat mai bine! Fetita mea le adora! 🙂

kruidnoten

Si, ca o mica paranteza: se spune ca Sinterklaas vine in fiecare an cu barca din Spania in Olanda, insotit de fiecare data de ajutoarele sale- “zwarte pieten”. 🙂 El are o carte mare, unde scrie numele fiecarui copil  si.. cat de cuminte a fost. In seara de 5 decembrie Sinterklaas vine cu cadouri, pe care le arunca prin hornul casei doar copiilor cuminti… 🙂 Cred ca a luat model de la Mos Craciun al nostru… 😀 Continue reading

O caldă îmbrățișare

hug

Ce valoare are pentru tine o îmbrățișare? 

Nu știu de câte ori ți-ai pus această întrebare, sau dacă a rătăcit vreodată prin mintea ta, însă întrebările necesită răspunsuri și… odată ce le-ai găsit, lucrurile devin mai clare și le acorzi mai multă valoare, în mod conștient.

Îmbrățișarea poate părea un subiect de gândire banal, dar e foarte ușor să înțelegi, aprofundându-l, că are mai multe conotații decât credeai.

Mai întâi, valoarea este dată de cel ce o primește! Nu mai puțin important este momentul când se dă/primește, precum și situația pe care o implică.. Apoi, cel ce o oferă își are rolul lui

Cu siguranță contează la fel de mult atât “substratul”, cât și felul cum este dată..! 😉

Și.. fiecare dintre cei doi subiecți o poate percepe în felul lui, în funcție de ceea ce simte pentru celălalt și cât de mult se implică în situația respectivă.

Îmbrățișarea poate fi o expresie de afecțiune, pasiune, compasiune, empatie, încurajare, nevoie de protecție, bucurie a revederii, sau.. doar un cald rămas bun.

Un ochi mai ager poate califica intensitatea îmbrățișării ca fiind un posibil “barometru” al forței acesteia.. E puțin probabil să fie singura și suficienta probă necesară, dar.. unii oameni au fler! 🙂 Continue reading

Copilului meu drag :)

mac

Îți las această mică “moștenire”….  🙂 ( plus o mare de iubire! )

  • gingășia mea, din vremea când îți mângâiam fața și mânuțele fine și pufoase, sau doar găseam intenționat motivul că ți le încălzesc, iarna;
  • veselia mea, din zilele când săream împreună pe trampolină și făceam mult prea mult zgomot (sărmanii vecini!), dar nu îmi dădeai voie să plec, deși oboseam mai repede decât tine (nu știu cum se făcea, dar tu voiai să sărim imediat dupa ce mâncam… 🙂 )
  • uimirea mea în fața frumuseții naturii, în special când adunam toamna frunze diferit colorate, ca să te impresionez și să-ți stârnesc interesul pentru frumos;
  • hotărârea mea, din zilele când am plecat împreună pe un alt drum, necunoscut, dar plin de aventuri și frumos, zbucium și liniște, deopotrivă;
  • bunătatea mea, din vremea când tu îmi verificai cosmeticele și le luai pe toate cele de care eu “nu mai aveam nevoie”, sau alunele și nucile de care tu “aveai mai mare nevoie”, fiind vegetariană 🙂
  • plăcerea mea de a fi ordonată, motiv pentru care trebuia să ștergi praful și să aspiri, dar tu alegeai să aranjezi jucăriile, hainele și mai ales cosmeticele, urmând ca mai mereu eu să fac restul, pentru că tu erai deja obosită.. 🙂
  • consecvența mea, demonstrată prin veșnica cerință de a-ți deschide dimineața fereastra, a închide pungile cu dulciuri, a duce biscuiții în bucătărie și toate celelalte vase pe care tu le transportai cu mare drag în camera ta, ca să mănânci  în fața televizorului sau calculatorului, ori zilnica cerință de a pune hârtiile în coș…
  • mândria mea, din zecile și zecile de zile când ai venit cu rezultate atât de frumoase, încât stăteam minute în șir să mă întreb cum de poți avea o memorie atât de bună, deși pari mereu distrată și visătoare,
  • înduioșarea mea, față de toate animalele micuțe și fără ajutor, de care (ți-am spus), o dată luate acasă, devii complet responsabil, dar tu preferai deseori să te uiți la filme sau să stai în camera să asculți ploaia, decât să plimbi câinele, obosită fiind de la școală.. 😉
  • încrederea (NU și emoția 😉 ) mea, din ziua când ai mers, la insistența ta, și ți-ai cumpărat pentru prima dată singură dulciuri (pe la 6 anișori), pe un drum fără trotuar, dar nu și fără mașini, iar.. mai târziu în oraș, ca să demonstrezi independența, să-ți cumperi singură încălțăminte și pantaloni (12 ani).  Știu.. mi-ai trimis continuu poze pe WhatsApp, ca să îmi ceri părerea (sau, mai mult, ca să mă liniștești :D)!
  • meticulozitatea mea, de fiecare dată când voiai sandviș și trebuia să îți tai feliile de ardei și castravete foarte subțiri, așa cum îți plac ție;
  • răbdarea mea, de multe ori pusă la grea încercare, când te sunam și, fiind cu prietenii în oraș, dădeai telefonul pe “silence”, sau când amânai să scrii temele, să faci duș, să pui vasele din mașina de spălat în dulap, să ieși cu câinele afară, să… Continue reading

Alegeri

alegeri

Primele alegeri în privința ta și a vieții tale le aparțin părinților: numele, religia, locul nașterii, casa, hainele, hrana, școala, îngrijirea.. Le accepți, urmând să stabilești mai târziu cât de bine ți se potrivesc toate acestea, pentru că momentan nu există o alternativă.

Desigur, nici părinții sau frații nu îi poți alege! Buni sau răi, frumoși, deștepți, afectivi… sau nu, sunt alegeri care nu îți aparțin. “Calul de dar….”  😉 😀 (Și, poate nu îți dai seama, dar nici tu nu ești chiar perfect! 😉 )

Anii trec, frumoși sau nu, iar tu crești- deștept sau nu :), ajungând să fii afectiv sau nu, în funcție de cum ai fost educat, dar- mai presus de toate- în funcție de cum alegi să fii.

Începi să îți alegi singur hainele, încălțămintea, hrana, rămânând însă cu celelalte constante- părinții, locul nașterii, numele.

Dar.. îți poți alege hobbyurile, pe care desigur că părinții le plătesc, atunci când își permit și acceptă să o facă.

Când crești mult mai mare și deja ai ales unde să lucrezi, sigur că poți găsi o altă locuință sau poți adăuga încă un nume, ori chiar schimba religia. Dar părinții naturali rămân aceeași, chiar dacă ești adoptat. Însă.. comportamentul față de ei este “alegerea” ta!

Conștient fiind de limitele alegerilor pe care le poți face, urmează să iei atitudine, așa încât viața ta să se ordoneze după bunul tău plac.

Și, cu fiecare alegere facută, unele uși se închid, iar altele se deschid.. Continue reading

Conștientizarea lui “a fi”..

red trees

Nu de puține ori ni s-a întâmplat, multora dintre noi, să ni se pară că viața este foarte plictisitoare și fadă, lucru care ne-a transpus într-o stare de profundă angoasă.

Ne-am simțit fără vlagă, inutili în fața vieții care continuă în virtutea inerției, străini de tot și toate, lipsiți de o țintă precisă ori un sens anume de-a fi, motivant..

Nimic din ceea ce mai ieri ne entuziasma sau bucura, în acele momente nu ni se mai părea deosebit, important sau atrăgător.

Și-atunci, o multitudine de întrebări încep să ne preocupe mintea (sau așa ar fi bine să se întâmple):

Unde s-a risipit energia noastră?

Unde a dispărut amintirea fiorilor dați de prezența cuiva?

Unde să se fi evaporat plăcerea de a purta discuții lungi cu prietenii, de a vizita locuri noi sau de a te bucura de momentele petrecute în compania familiei?

Cum se face că nu mai dai importanța tuturor realizărilor tale, ori muncii pe care ai depus-o pentru a fi ceea ce ești?

Și cum de nu te bucură faptul că ești sănătos, când alții doar visează să fie, sau că primești atât de multă atenție de la oamenii de suflet, în timp ce alții nu au pe nimeni s-aștepte în prag?

Cum poți să uiți că este o mare oportunitate să poți trăi? Alții ar vrea ca cei dragi să le fie aproape, dar nu se mai poate..

Și cum să uiți de privilegiul de a putea să-ți fie dor.. ?

Sau de a putea să visezi cu ochii larg deschisi că cineva, undeva, în lumea cea mare.. într-o zi te va întâlni și te va iubi cum mereu ți-ai dorit?

Cum să ți se fi șters din minte amintirea zâmbetelor și vocilor copiilor frumoși la suflet, tandrețea animăluțelor mici și pufoase, mirosul parfumat al florilor de primăvară sau al ierbii proaspăt cosite?

Te întrebi vreodată cum de nu se plictisesc pomii să stea nemișcați, florile să înflorească în fiecare an, animalele să aștepte să primească iubirea de la cei cărora nici măcar nu le pasă de existența lor?!

Cum de nu poți să iei exemplu de la fluturașii frumos colorați, care zboară atât de gingaș, în ciuda pericolelor permanente și a unei vieți atât de efemere?

Știu, nu mai ești un copil ca să nu-ți fie jenă să te arăți entuziasmat de-o frunză sau o insectă mică, dar poate că dându-ți voie să fii copil, din când în când, ai scăpa de apatia care nu-ți dă pace… Continue reading

Umbre efemere

 shadows

Deseori, viața se rostogolește la picioarele noastre, așteptând să o prindem de mâna și s-o conducem în locuri noi, ce par nepermise…

Dar, în ciuda dorinței de a te bucura de noile priveliști, se întâmplă să privești înapoi și să-ți pară dificil a te desprinde de ceea ce îți este atât de familiar.

A apuca pe cărări necunoscute este o îndrăzneală.. pe care mulți nu și-o “permit”, și refuză să o vadă ca fiind o opțiune interesantă, demnă de toată atenția.

Pentru că deschiderea la noile oportunități este înfricoșătoare și opacă. Iar cunoscutul pare simplu, ușor de înțeles și aceptat.

Te agăți de el ca fiind singura speranță, deși în adâncul tău cunoști adevărul: sunt multe alte drumuri pe care poți s-o apuci, unele mai întortocheate decât altele poate, dar cu o destinație mult mai interesantă și relaxantă decât cea de acum. Dar.. nu te poți convinge numai ascultând poveștile altora; trebuie să creezi propria-ți poveste.

Sunt drumuri care par lungi, dar cu o încărcătură emoțională atât de captivantă, încât nu ai timp să te plafonezi. Vei afla sensuri noi despre ființa ta, pe care nu aveai deschidere să le pătrunzi altfel.

Cine ești tu? Ce poți deveni? Și cât de multe alte întrebări, cărora vrei să le răspunzi, se vor zbate de pereții minții tale, vrând să îi pătrundă, spre a ajunge la noi înțelesuri!

Îndrăznești să refuzi zbaterea cuvintelor ce va să vină? Vrei să mergi prin deșert până când vei cădea la pământ, doborât de sete? Continue reading