În adolescență, de obicei, suntem tranșanți: lucrurile stau așa cum vrem noi sau nu vor fi deloc. Cale de mijloc nu există!

Credem că adevărul trebuie să fie absolut, iar când descoperim că nu e așa.. eliminăm definitiv din viața noastră persoana care ne dezamăgește (sau care a făcut ceva nepotrivit principiilor noastre).

Suntem plini de speranțe, curaj și vise, și privim încrezători spre viitor. Și poate că nu știm exact ce vrem de la viață, dar suntem siguri că vom obține, atunci când vom afla! 😉

Știm exact cum arată bărbatul sau femeia dorită, suntem hotărâți să impunem limite și să acceptăm doar ceea ce se potrivește exact așteptărilor noastre.

Trecem cu ușurință de la o prietenie la alta, convinși fiind că viața e lungă și avem timp să ne facem prieteni adevărați..

Considerăm că merităm atenție, respect și admirație, și ne propunem solemn să nu acceptăm niciun compromis din partea celor ce încalcă dorințele noastre.

Anii trec, și visele încep să dispară rând pe rând.

Iar noi ne străduim să ignorăm cât mai diplomatic cu putință acea voce interioară, care vrea să ne amintească mereu de planurile făcute.

Realitatea ne învăluie ușor, conturul perechii visate se evaporă, și mulți dintre noi acceptăm ce găsim, fără a mai ține seama de ceea ce am enumerat mai demult în lista noastră imaginară ca fiind necesar de bifat.

Voiam blond, dar nici brunetul nu-i prea rău, voiam facultate- dar nici liceul nu-i așa de ușor, voiam 2-3 copii (cel puțin).. dar unul devine suficient.

Voiam..  multe!! 🙂 Continue reading →

“Orgoliul e buzduganul fricii”– Ioan Gyuri Pascu, “În căutarea armoniei”

Nu e deloc ușor să recunoaștem când acționăm din orgoliu, și nu din alte motive, dar ne este destul de ușor să observăm la ceilalți când orgoliul pune stăpânire pe acțiunile lor. 😉

Se întâmplă astfel deoarece întotdeauna este mai ușor să vezi defectele altora, decât pe ale tale, lucru ușor de observat și înțeles, fără a fi nevoie de cercetări științifice. 🙂

Ar fi bine să ne amintim că o părere exagerat de bună despre noi și calitățile noastre poate provoca răni adânci nu numai în sufletul celor tratați necorespunzător, ci și în sufletul nostru.

Chiar dacă inițial considerăm că afirmațiile și deciziile noastre sunt cele potrivite, mai târziu putem descoperi că am îndepărtat oameni care nu ne erau indiferenți.

Și, tot din prea mult orgoliu, deseori nu ne putem retrage cuvintele, ori nu ne putem cere scuze și acționa într-o manieră firească. 

Fie că vrem să recunoaștem sau nu, orgoliul ne definește pe fiecare în parte, în proporții mereu diferite, oscilând înspre modestie, din când în când. 

El apare din nevoia oamenilor de a fi luați în serios, de a li se recunoaște “valorile”, de a le fi apreciate deciziile, sau chiar din neputința de a reacționa spontan și argumentat în fața criticilor, constructive sau nu.

Toate acestea îi determină pe unii oameni să reacționeze în mod penibil, chiar copilăresc, și să nu mai gândească rațional. 

Dacă ne-am putea distanța puțin de situație și am privi-o din exterior, obiectiv, poate am reuși să înțelegem motivele care determină ostilitatea comportamentului nostru, sau impulsivitatea, declanșate de acest flagel- orgoliu.

Este nevoie însă de o analiză profundă și sinceră pentru ă conștientiza adevărata realitate a consecințelor actelor pe care le desfașurăm, dar mai ales a factorilor ce le cauzează.

Și, din păcate, nu toți putem să acceptăm adevărul, nici chiar în forul nostru interior, dar în fața altora…! Continue reading →