Nu pot să înțeleg cum ajung unii oameni să spună “nu mai vreau să trăiesc”, sau “dacă mâine aș dispărea, nu m-aș supăra”..

Oameni sănătoși, aflați în situații dificile, care, în culmea disperării sau dezamăgirii, au renunțat mental la visele și speranțele lor într-o viață mai bună. Oameni care au uitat să aprecieze frumosul din jur și nu mai pot observa darurile primite de la Dumnezeu, de care poate alții nu au avut parte..

Înțeleg însă că uneori tristețea e atât de apăsătoare, încât e greu să mai vezi esența vieții, pentru o vreme.. și că vederea ți se poate împăienjeni atât de tare, figurat vorbind, încât nu te mai poți concentra să găsești soluții. 

Dar viața este și va fi o continuă contradicție, care parcă vrea să ne uimească permanent: unii nu vor să mai trăiască, alții nu știu cum să facă să trăiască mai mult.

Unii se dau învinși prea devreme, alții luptă până la capăt, cu ultimele lor forțe, deși știu că tot la același final se ajunge.

Diferența majoră este felul cum se bucură sau nu de ceea ce au și pot face cu momentele sau anii pe care îi mai au la dispoziție. 

Din păcate, comparativ cu oamenii, animăluțele de companie nu pot vorbi despre durerile lor decât prin priviri sau modificări de atitudine și comportament. Ele încearcă să ne atragă atenția asupra schimbărilor intervenite, dar se poate uneori să fie prea târziu, ori ceva imposibil de stopat.

Ele vor în continuare să trăiască și să își iubească familia adoptivă; nici nu se gândesc la o alternativă. Și s-a dovedit clar că sunt inteligente, dar această variantă de a-și abandona stăpânii, fără să anunțe cumva, nu intră în categoria variantelor posibile, pentru ele.

Poate pentru că sunt atât de bune la suflet și prea fidele ca să ia în calcul câtuși de puțin acest aspect? Continue reading →

“Dacă vrei ca cei din jurul tău să fie fericiţi, arată-le compasiunea ta. Dacă vrei ca tu să fii fericit, arată-ţi ţie compasiune.”- Dalai Lama

Cel puțin de câteva ori, de-a lungul vieții, ni se întâmplă să fim bolnavi.. Dar, mai presus de medicamente, vrem vorbe încurajatoare, susținere, înțelegere și înduioșare sinceră.

Pentru că ne place să ne simțim înțeleși, să vedem că celorlalți le pasă de noi și vor să ne alunge cumva durerea sau tristețea. 

Dar, din nefericire, sensibilitatea la durerea celuilalt se transformă deseori într-o prefăcătorie ce constă în vorbe, al caror sens este gol, pentru că nu îl susține expresia corporală și, mai ales, faptele.

Și, cu oricât de multe zâmbete am însoți acel mesaj frumos ambalat, inflexiunile vocii spun mai mult decât ai vrea să spui, și poate și mai mult decât ar vrea să audă acel om. 

Contrar dorinței de a primi prietenia celui supărat, sau de a îmbuna oarecum starea psihică și morală a sa, acela se afundă și mai mult în oceanul tristeții și păstrează o distanță din ce în ce mai mare.. Și nu întâmplător! 

Pentru că insensibilitatea celorlalți la durerile și problemele noastre doare..

Iar când adevărul plutește în aer și minciuna se luptă cu el, dilema creată provoacă o stare de confuzie care dezechilibrează și afundă durerea, în loc s-o îndepărteze.

Mai clar spus, când vorbele nu sunt însoțite de simțire,  goliciunea lor răsună.. Continue reading →