“Cel mai bun mijloc de a-ți ține cuvântul este să nu îl dai niciodată.”- Napoleon Bonaparte
Învățăm încă de mici că promisiunile nu trebuie încălcate.. Și totuși, o facem!
Cât de grav este? Ar trebui să gândim că suntem niște oameni răi dacă nu reușim să ne păstrăm cuvântul dat, sau să acceptăm că greșeala este omenească și să mergem mai departe, ca și cum nimic grav nu s-a întâmplat?
Cred că fiecare dintre noi a promis cel puțin o data lucruri care, peste timp, s-a dovedit că nu au putut fi indeplinite. Motivele au fost diferite, credibile sau nu celorlalți, dar oamenii au fost dezamăgiți; și.. mulți au arătat direct ceea ce simt. 🙁
(Nu includem în discuția aceasta promisiunea de a păstra un secret, pentru că știm cu toții ce înseamnă un secret..)
Desigur că este foarte important mobilul promisiunii!..
Promit ca să obțin ceva (poate încrederea ?), promit ca să dau celuilalt siguranță în ceea ce urmează să fac, promit ca să mă oblig a-mi duce la capăt acțiunea dorită..
Unii promit din obișnuință, pentru că acest cuvânt li se pare unul ca oricare altul și cred că a fost inventat tocmai pentru a fi folosit. Și-atunci.. de ce să nu îl rostească? 😀
Alții promit pentru a scăpa de acuzații, sau pentru a orienta atenția asupra altui subiect și a-l evita pe cel neplăcut…
Dar.. sunt mulți care înțeleg că o promisiune nu conține neapărat verbul “a promite”, ci se formulează în așa fel încât capătă același sens. Poate chiar prin necuvinte?
“Doar cu ochii şi cu un semn din cap faci adesea un jurământ mult mai solemn decât în faţa Curţii cu juri.” (Honore de Balzac) Continue reading
