Monthly Archives: July 2014

Norocul tău..

vriendien

“Cel ce nu știe să se bucure de noroc atunci când îl află, n-are dreptul să se plângă când acesta îl părăsește.”– Miguel de Cervantes

Tu ești un om norocos??

Spune-mi câtor persoane ai putea să le dezvalui cele mai ascunse gânduri și cele mai mari defecte ale tale…

Câți te-ar accepta, chiar și după ce ai făcut ceva greșit, și ți-ar înțelege slăbiciunea?

Câți te-ar susține, în ciuda faptelor anterioare, și câtora dintre ei li te-ai descărca, în momentele de neputință sau durere, fără ca apoi să vrei să îi eviti, rușinat de vulnerabilitatea ta?

Câți ar ști să se bucure, împreună cu tine, atunci când ai fi în al nouălea cer, chiar și pentru un motiv care altora li s-ar părea anormal de copilăresc?

Și câți ar plânge, împreună cu tine, sau ar încerca măcar să îți spună că e firesc să simți neputință, dar și să nu îți fie jenă cu ceea ce simți, pentru că nu e nimic straniu în a fi și a te comporta ca un om?

Câți te-ar ajuta, așteptându-te să ajungi singur la momentul de acceptare de sine, sau a realității care de multe ori e inexplicabil de crudă? Continue reading

Din culise.

“Actorii trebuie să se ridice deasupra vieții. Întâlnești destui oameni comuni, șterși, în viața de zi cu zi, și nu văd de ce ar trebui să îi aducem și pe scenă.” – Ninon de Lenclos

culise2

Evident, modele bune încă există, iar nouă ne sunt scoase la iveală, cu anumite ocazii, puterea lor de dăruire, dar și curajul și constanța în a nu-și uita scopul (în cazul actorilor- arta). 

Și viața este tot o scenă, în care fiecare dintre noi ne jucăm rolurile, mai mult sau mai puțin conștienți că e posibil să câștigăm admirația celorlalți, dar și să ne pierdem propria stimă de sine.

Luptăm să obținem un rol bun, ca apoi să îl jucăm frumos, așa încât să putem primi la final binemeritatele “aplauze”. 

Dar.. ce se întâmplă în culise? Ce gânduri îl copleșesc pe faimosul actor? E mulțumit de prestația sa, ori îl îneacă în tăcere lacrimile?

Oare va recunoaște vreodată, față de admiratorii săi, că nu i-a plăcut rolul primit, sau că nu s-a putut mula, așa încât să i se potrivească, și totuși nu a renunțat la el, din orgoliu? 

Va admite cumva că a greșit, nelăsând locul altcuiva, potrivit acelui rol, iar el să caute un altul, care să rezoneze cu ființa sa?

Continue reading

Învinge dezamăgirea!

rose1

“Fiecare are dreptul la dezamăgire.” 🙂 – Octavian Paler

Dezamăgire- un cuvânt a cărui pronunție deja îți schimbă expresia feței..

În viața noastră, momentele de dezamăgire sunt nenumărate și pot avea efecte covârșitoare, mai ales dacă așteptările au fost prea mari.

Neconcordanța realitate- așteptări ne transformă în primul rând mental, pentru că cele mai multe din evenimentele acestei vieți se petrec în mintea noastră.

Modalitățile de acțiune a acestui “virus” sunt diverse, și e greu de spus care dintre ele va avea o pondere mai mare asupra noastră, pentru că noi vrem să fim înțeleși și apreciați pe toate planurile: serviciu, relație, prietenii.. Dar, în funcție de vârstă și moment, poate că unul dintre ele va prima.

În adolescență, reacțiile celui mai bun prieten, aprecierile profesorilor, acordurile sau dezacordurile părinților, pot fi considerate primordiale. Mai târziu, eșuarea unei relații poate fi mult mai devastatoare decât  rezultatele la un examen.

Coordonatele se schimbă, dar efectul este mereu în primul rând mental, urmat apoi de cel comportamental.

În funcție de modul cum percepem schimbarea și de cât de bine suntem pregătiți să îi facem față, vom asimila acea angoasă, menținând-o vie, sau o vom transforma în ceva util, care să ne ajute să ne autodescoperim și transformăm, în funcție de datele actuale. Continue reading

Speranță și vis să-mplinim!

rose2Sunt zile în care pulsul normal scade, soarele e mai puțin arzător și zâmbetele ni se schimonosesc.

Controlul e preluat de pasivitate- negarea sau amânarea rezolvării problemelor reale și închipuite, care se perindă prin mintea noastră. Omogenitatea este perfectă, și-n mod firesc acesta ar fi un semn bun.. dar nu e!

Ne înecăm într-un ocean de amărăciune, savurând fiecare picătură, deși am vrea ca dintr-un moment în altul să apară un vapor salvator. Iar dacă acesta întârzie, așteptăm să se-ntâmple ce-i dat să se-ntâmple, uitând că am putea să înotăm și noi până la acel vapor, chiar dacă momentan e doar o iluzie.

Dar ce-ar fi dacă l-am numi vis, ca să ne păstrăm optimismul și doza de încredere?!

Oare nu e viața aceasta formată din multe vise, care se concretizează doar în măsura în care acționezi permanent, fără a uita de ele? Oare nu e nevoie de un timp și moment anume, până când ele se întrepătrund, transformându-se din gânduri în fapte?

***Gândește: ca să construiești un om de zăpadă trebuie să rostogolești bulgărele un timp, dar mai întâi trebuie să ai zăpada. Apoi.. deși știi că se va topi într-o zi, când bucuria de a-l construi primează, toate celelalte motive de a renunța dispar. ***

Răbdarea, sau aplicarea teoriei picăturii de apă care curge fără oprire, reușind să erodeze, în ciuda aparentei lupte în zadar, ar putea fi soluția rezolvării multor dileme.

A spera, fără a înceta să și acționezi cu pași mici, în ciuda momentelor inerente de slăbiciune și neputință care apar (blocându-ne mintea pentru o clipă), este cu adevărat o dovadă de tărie a caracterului.

Cred că nu e nevoie să ni se spună că acele vise trebuie să fie cu adevărat frumoase, plăcute și utile, nu inumane. Avem nevoie de viitoare modele bune de urmat de către ceilalți, nu de creaturi capabile doar de distrugere în masă! 

A avea răbdare înseamnă să ai capacitatea de a rezista frustrării de moment și presiunii la care te supun ceilalți, sau viața. Înseamnă să accepți poziția de a fi umil, incapabil de a deține controlul lumii tale; nici nu se pune problema întregului Univers!

Înseamnă să admiți că ești om și greșești, că nu poți și nu știi totul, chiar dacă ți-ar plăcea să ai întotdeauna dreptate și să combați, deținând argumente puternice.

Ca să te poți înălța, e nevoie să stai jos, pentru un timp. Doar așa vei aprecia și te vei bucura de avânt. Continue reading