Ne spunem adesea, mai ales în gand 😀 , că nu ne simțim ‘ca acasă’ într-un anumit loc și am vrea să nu ‘poposim’ prea mult.
Când senzația de inconfort ne cuprinde într-un mod sufocant, vrem să ne îndepărtăm cât mai rapid de acel loc.
Dar unde te poți simți acasă decât în propria-ți casă?! 🙂
Doar acasă te poți mișca unde și cum vrei tu, poți stabili singur regulile și nu trebuie să dai socoteală cuiva de felul cum îți ordonezi lucrurile sau cum îți prioritizezi acțiunile.
Suntem cu toții conștienți de acest adevăr!
Și totuși, folosim această expresie atunci când nu recunoaștem în jur acel ceva apropiat nouă, elemente componente ale propriului mediu: obiecte familiare, oameni dragi, muzică de suflet, mirosuri pe care le acceptăm și agreăm, voci cunoscute sau numai calde și primitoare..
Dar, mai mult decât orice, vrem să ne simțim acceptați de cei ce ne înconjoară, să fim ascultați și înțeleși, să ni se acorde încredere și să fim tolerați, chiar dacă defectele noastre sunt nenumărate.
Poate că acel “acasă” nu a fost nicicând cel ideal, iar această percepție a existat mereu numai în mintea noastră, însă ne dorim din suflet să ne simțim cât mai des ca în acel idealizat film mental; mai clar spus, confortabil!
În realitate, căutăm în oameni sau lucruri recunoașterea a ceea ce suntem sau vrem să fim, un fel de oglindă a propriei versiuni ideale.
Câteodată, mediul ne dă o stare de coborâre spirituală nu doar pentru că nu ne regăsim în mijlocul lui, ci prin senzația de goliciune pe care ne-o provoacă, ori răceala psihică indusă de comportamentul celorlalți.
Ajungem să înțelegem că nu numai neacceptarea, dar nici neutralitatea nu ne mulțumește, așa cum un om cu niciun punct de vedere nu inspiră deloc inteligență și nu stârnește prea mult interes.
Cu toții vem nevoie de un mediu care să ne dea senzația de zbor lin, siguranță, confort, care să ne trezească la viață, inspirându-ne. De aceea, sperăm mereu să ne îndreptăm spre un astfel de loc cald, prietenesc și sănătos, care să ne insufle încredere și să ne protejeze.
Știm că acasă este doar acasă, dar visăm deseori, precum copiii- plini de naivitate, să regăsim în jur numai blândețe, afecțiune, înțelegere și ospitalitate. Să simțim că ne-am născut în acea lume minunată, de care ni se vorbea când eram mici..
Dar, odată cu trecerea anilor, înțelegem că lumea aceasta se formează odată cu noi și depinde de noi.
Constatăm un fapt pe cât de simplu, pe atât de profund: locul în care ne simțim ca acasă este, de fapt, cel unde contribuim la crearea lui, și nu neaparăt material. Este vorba mai mult despre disponibilitatea de a depune efort ca să se contureze în forma dorită, punând propriul suflet și vibrând pozitiv.
Desigur că nu trebuie să îți convingi prietenii sau rudele să își schimbe stilul de mobilier existent, ori să îi obligi a achiziționa alt fel de obiecte, a asculta alt fel de muzică sau a-și odoriza din când în când casa..
Dacă starea de bine poate exista în suflet, independent de aceste așa-zis impedimente, și poți face abstracție de elementele incompatibile felului tău de a fi, atunci nu ai niciun motiv să te simți nemulțumit.
Întoarce-te acasă, cu sufletul încărcat de energia primită, și bucură-te de liniștea, familiaritatea și confortul tau.. Dar, cel mai mult, bucură-te că exiști și poți să zâmbești, să gândești, să visezi și să speri independent de tot și toate.
Și nu uita: nu te poți simți în multe locuri ca acasă, pentru că nimeni nu îți aranjează casa după gustul altora. Dar poți fi tratat uneori atât de frumos, încât poți spune că, pentru câteva momente, sufletul a cerut să locuiască în acel loc și tu i-ai dat voie, cu dragă inimă..
“Casa ta e acolo unde poți să visezi cu ochii deschiși.”– Ion Cristofor