Rutina zilnică

magnolia

  1. Privește-te în oglindă și spune-ți că ești frumos. Nu te zgârci a face complimente corpului tău, pentru că el este adevărata ta ‘prima casă’ și te reprezintă!
  2. Bea apă, ca să îți hidratezi corpul, și fă-o atât conștient de efectele ei benefice, cât și constant, pe tot parcursul zilei.
  3. Stabilește-ți un proiect major și focusează-te în vederea îndeplinirii lui. Stabilește obiective clare, realizabile.
  4. Mănâncă sănătos, neuitând de fructe și legume. Amintește-ți mereu că tu creezi energie! (Poate că ai nevoie și de un supliment de vitamine..?!)
  5. Fă mișcare, nepunând la socoteală aspiratul sau ștersul podelei cu mopul. Nu sunt antrenați toți mușchii făcând aceste “sporturi”! ( Știu că preferi să-ți  miroasă casa a flori parfumate, dar atunci când faci sport vei transpira și vei elimina toxinele, iar un duș te va înviora și împrospăta. E nevoie să te purifici și tu, nu doar casa ta!! 😉
  6. Citește cărți care să contribuie la transformarea ta.
  7. Pozitivează-te, meditează sau roagă-te.. ca să capeți energia psihică necesară. Fă o listă cu lucrurile pe care le-ai îndeplinit recent și o alta cu ceea ce iubești la tine; citește-o zilnic, ca să îți faci un obicei din a te stima pentru ceea ce ești și devii.
  8. Înlocuiește pornirea de a face comparație cu aceea de a-ți exprima mulțumirea. Faptele celor ce inspiră nu numai că uimesc, dar te pot ajuta și să înțelegi că e posibil să-ți transformi visele în realitate. Schimbarea ta, în urma aportului lor, devine mult mai înălțătoare atunci când recunoști deschis această contribuție!
  9. Ajută un om să se “ridice” spunând o vorbă bună, un îndemn, o încurajare.. sau numai zâmbind îngăduitor. Cu siguranță, și tu ai fost cândva ajutat de altcineva!
  10. Ai răbdare cu tine, acordându-ți timp să te transformi, ca să înveți cum să fii ceea ce vrei să devii!

***

Și eu am fost inspirată de diverse persoane (pe care le apreciez) atunci când mi-am format aceste rutine. Le-am mulțumit, apoi am constatat că bucuria a fost de ambele părți.

***Eu sper doar ca astăzi să fi contribuit puțin la a-ți aminti că schimbarea începe odata cu tine.

***O rutină este utilă atâta timp cât simți că te ajută să devii mai bun. Succes!

 

 

Comments

comments

This entry was posted in comunicare sociala, cunoastere interioara, motivatie on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *