Vorbim cu patos despre Iubire și ne pierdem în definiții frumos asamblate de alții. Dar ce înseamnă precis acest cuvânt.. nimeni nu știe.
Sau.. știm cu toții, dar fiecare în alt fel. Pentru că avem concepții, dorințe, așteptări și comportamente unice. Și, mai ales, pentru că simțim diferit.
Unii spun că iubirea adevărată e doar una și că celelalte sunt copii nereușite.
Alții cred că iubim de multe ori, de fiecare dată altfel, dar intervine schimbarea și de aceea ne dorim altceva. Apoi, nevrând a ne pierde, ne continuăm singuri drumul, sperând că vom putea retrăi cândva un nou vis de iubire.
E bine să crezi ceea ce vrei tu și nu definițiile altora. Dar cel mai frumos ar fi să simți, ca să înțelegi cu adevărat mirajul iubirii. 😉
O mulțime de întrebări ze zbat continuu în mintea noastră, căutând un răspuns.
Una dintre ele cred că este.. de câte ori ar fi înțelept să te lași ‘mușcat’ de Leoaica Iubire?
Răspunsurile le puteți păstra pentru voi, sau le putem împărtăși, așa cum o voi face eu, subiectiv și complex:
Înțelept ar fi să iubești de cate ori ai curajul să speri că vei iubi mai bine, mai pur și mai profund. Dar, mai ales, de atât de multe ori cât crezi că meriți să fii iubit în felul simțit de tine a-ți fi necesar…
Daca vei fi iubit mai pasional, mai calm sau mai.. altfel, cu sigurantă că depinde de noul TU ce ai devenit, dar mai ales de felul cum te reflecți în ochii și mintea celuilalt, ales a-ți fi iubit. Și desigur că oglinda în care privești ar trebui să fie clară și.. pe masura ta!
Iubirea e un tot, nu o persoană. E un amalgam de reacții ce vin și se izbesc de celălalt, ca apoi să se respingă iarăși și iarăși, ca o minge aruncată din start cu un scop, pe care ne dorim ca celălalt să-l ghicească. Iar scopul ar fi să intre in joc! 😉
Iar atunci când vrem să ne ‘jucăm’, vrem cu toții reacție, implicare totală și entuziasm.
Brațele ce se cheamă sunt mereu aceleași, pentru că nu primim decât un singur corp.
Dar cum se face că atingerile acelorași brațe sunt atât de diferite, iarăși și iarăși?
Și cum se întâmplă că uneori nu ne mai regăsim în aceleași atingeri?
‘Coordonatele’ par a fi neschimbate, dar punctele între care se fac măsurători se pot modifica. Fascinant să descoperim a fi posibil asta…
Aceleași mâini, dar nu aceleași atingeri..
Aceiași pași, ale căror urme au un sens aparte doar pentru o anume ființă..
Aceeași voce, dar alte cuvinte, ce pot căpăta o tonalitate diferită..
Aceleași buze, dar săruturile se desprind din rai sau devin fade..
Și… da, sigur că trăsăturile fizice devin puțin altfel în timp, dar nu neapărat mai lipsite de farmec. Pentru că frumusețea se află întotdeauna în ochii privitorului. 🙂
Sperăm mereu să putem găsi pe acel cineva care să ne reprezinte frumos, așa cum am face-o noi..
Ar însemna poate să nu acceptăm altceva decât o reflectare la fel de frumoasă și niciodată mai putin conturată decât a noastră??!! Ce bine ar fi să privim numai în oglinzi clare..
“Dragostea e singura care nu (și nu ne) îmbătrânește. Dar cine a deschis ochii numai pentru a iubi?”- Octavian Paler (‘Aventuri Solitare’)