Unii părinți spun copiilor că, pentru a reuși să își atingă scopurile, trebuie să insiste.
Ce-i drept, și a persista este o calitate, necesară multora care renunță imediat ce intâmpină dificultăți.
Păcat că sfatul acestor părinți este însă incomplet, motiv pentru care, în ciuda insistențelor, eșecul este inevitabil.
Un părinte bun i-ar spune copilului său că rețeta succesului în viață este să facă ceea ce îi place și îi aduce enormă bucurie. Să insiste adică în acel domeniu care îi aduce satisfacție sufletească, acel ceva care îl entuziasmează, hrănindu-l mental și emoțional. Să insiste atâta timp cât simte că trebuie, măsuratoarea fiind în proprii-i ochi.
Și iarăși din păcate, sfatul acesta, primit de la părinți sau poate alți oameni buni, se aplică deseori oricând și oricum.
Insistenta își are și ea sensul ei. Neînțelegându-l la timp și fiind de neclintit în toate relațiile cu ceilalți, crezând că este general valabil, riști să devii ridicol de obositor.
Astfel, se ajunge la exagerări. Insistăm să credem că ceva început trebuie neapărat continuat.. o relație, un sport, o carte, un obicei, un sentiment, o speranță..
Nimănui nu ii plac eșecurile. Și nimeni nu vrea să sufere. Și să sperăm că nu mulți sunt cei ce în mod voluntar produc suferința cuiva. Dar a insista persistând în greșeli nu ajută prea mult.
Încercând la infinit să lupți pentru a capta atenția cuiva, continuând să faci un sport ce nu îți place sau care nu te avantajeaza fizic, citind o carte ce nu te emoționează, dar vrând să demonstrezi că poți s-o faci (fară a fi lectură școlară obligatorie 😉 ), toate aceste acțiuni au urmări pe care le vei suporta în consecință. Riscul e numai și numai al tău. Și totul se rezumă la timp pierdut, de cele mai multe ori.
Vrem ca speranțele să se transforme în realitate, iar sentimentele să înflorească, și nu să dispară.
Vrem ca o carte să ne acapareze complet și să uităm de lume.
Vrem să ne modelăm corpul frumos și să putem fi exemple demne de urmat prin tot ceea ce facem.
Dar ce ne facem dacă descoperim că sistemul este plin de erori?
Insistăm, sperând că vom fi cândva apreciați pentru devotamentul vis a vis de ideea noastră, fie ea bună ori rea? Sau renunțăm și schimbăm traiectoria?
Oamenii prea insistenți devin greu de acceptat atunci când cerințele lor sunt iraționale, fără bază și argumente solide. Compania lor este evitată și ajung să fie ignorați, pe bună dreptate.
Desigur, contextul situației poate delimita firescul; dar o idee rămâne general valabilă:
Insistă cu măsură, raportându-te la nevoile tale, dar fără a călca în picioare și ultima urmă de moralitate, respect ori mândrie, dar și fără a-ți pune în pericol sănătatea. Riști să pierzi tot ce ai, doar pentru a abține o satisfacție de moment.
Învață să te retragi frumos, la timp, din a acționa fără sens.
Ps.: un subiect de gândire nu poate răni, dar faptele tale da. De multe ori, chiar pe tine!
Insistența ridicolă apare în diverse forme, iar tu ești singurul în măsură a le delimita, așa încât să nu te pierzi în amănunte fără formă și mai ales fond. 😉
Și, da… desigur că poți să insiști a păstra frumosul din suflet! 😉 🙂