Iubirea.. atât de puternică, și totuși atât de fragilă! Cu cât trec anii, cu-atât înțelegem mai bine sintagma ce-o definește a fi “obiect de porțelan”..

Iubim în atât de multe feluri, încât uneori ne e greu să înțelegem cum un singur om poate fi așa de complex..

Iubim tumultos, gata să răsturnăm munții, iubim lin sau poate chiar copilăresc. Iar alteori iubim orbește (și parcă fără scrupule..) și spunem că iubim intens! 🙂

Iubind, prindem aripi, dar uităm că nu suntem tocmai îngeri și.. mai mereu cădem. Ușor, încât ne dăm oarece timp să ne revenim, sau brusc și imprevizibil, încât nu se poate să nu producem zgomot. Și ne rănim în profunzime.

Și totuși, sunt situații în care, dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine, înțelegem că am iubit doar noțiunea de iubire, nu omul ce era lângă noi. Căci imaginația și realul nu se contopeau; ba mai mult.. se respingeau reciproc.

Acceptarea acestui adevăr va aplana căderea, mental, îmbrățișând sinele rănit. Continue reading →