Monthly Archives: December 2016

Propriul potențial

dsc01771

Cât de mult îți folosești potențialul.. te întrebi vreodată?

Fiecare dintre noi este înzestrat cu o multitudine de calități, menite a ni le descoperi prin propriile forțe, sau cu ajutorul celorlalți.

Oricum ar fi, odată aflate, e important să le utilizezi într-un mod ingenios, care să te ajute în a prospera și a ajunge acolo unde îți este locul, așa încât în final să simți că te-ai lăsat descoperit în toată mareția ta.

Știm că ceea ce facem cu plăcere ne dă senzația că munca nu e muncă și doar atunci timpul trece mult prea repede. Dar pasiunea nu e niciodată suficientă fără acțiune.

Dacă ai norocul să fi reușit a descoperi deja ce anume îți provoacă o mare bucurie în suflet și ce îți limpezește gândurile, nu ezita a sta pe gânduri și treci la treabă.

Munca te va ajuta să străbați drumul sinuos și într-o zi nu numai că vei ieși la liman, dar vei și străluci și vei simți prin toți porii că ai devenit Tu.

Par a fi cuvinte fără sens sau teorii nefondate și crezi că găsești mereu prin articole sau cărți motivaționale aceleași îndemnuri, spuse doar sub o altă formă?! Se poate. 

Și totusi, toți cei care și-au descoperit adevărata menire și au făcut eforturi pentru a o transforma în ceva tangibil, chiar având uneori nevoie de zeci și zeci de ani, au recunoscut mai târziu că acest fapt i-a împlinit. Continue reading