Întâmplător, de curând am putut să văd cât de mult se poate schimba un om aflat într-o încercare grea a vieții lui- tocmai aceea de a-și putea pierde viața. Am fost uimită!
Din fericire, schimbarea a fost una bună. Astfel, un om încrâncenat și deloc iertător cu ceilalți, a ajuns să aibă nevoie tocmai de ajutorul acelor oameni și să aprecieze viața într-un mod umil și plin de recunoștință, abordare total diferită de cea avută anterior.
A început să mulțumească pentru sprijin și înțelegere, să fie empatic și atent la felul cum vorbește oamenilor.
Nu mi-a venit a crede că era același om care acum câțiva ani părea a fi complet dezumanizat, dornic doar de afirmare și răzbunare, cu orice risc și orice repercusiune.
Noi, cei din jur, păream a fi pe-atunci doar niște piese dintr-un joc pe care ea (da, era o Ea) putea oricând să îl arunce, la primul semn de plictiseală.
Îmi amintesc cât m-a contrariat lipsa de înțelegere a sentimentelor celorlalți, precum și absența dorinței de a oferi ajutor, care ar fi trebuit neaparăt să existe. Voia parca doar să devenim conștienți de propria neînsemnatate și neasemuita-i valoare, fiecare cerere a noastră fiind răsplatită cu și mai multa indiferență.
Nu înțelegeam de ce și cum putea un om să vrea a-i face pe ceilalți să se simtă insignifianți, când normal era a le da curaj și dorință de afirmare. Noi aveam nevoie de modele, dar primeam exact opusul. 🙁
Și acel om a putut influența multe vieți, pentru că îmi era profesor nu doar mie.. Iar noi eram oameni maturi, nu copii, ca să se poată interpreta cumva că percepeam situația altfel decât era.
Din nefericire, în ciuda schimbării radicale, boala nu a cruțat această persoană.. și pot spune ca nu m-am putut bucura, în ciuda dezamăgirii mai demult provocate de atitudinea ei.
Mi-a părut rău că se afla într-o situație fără ieșire și m-a întristat neputința de a fi ajutată, în ciuda eforturilor susținute.
M-am gândit că poate ceva existent deja în propriul corp a determinat comportamentul ei; sau poate acel corp nu a mai putut suporta încrancenarea și împotrivirea-i de a vedea binele si frumusețea oamenilor..??!!
Deși i s-a oferit ocazia schimbării într-un mod foarte dur, în final și-a putut lumina puțin imaginea creată. Iertarea i-a fost oferită într-un mod rapid și simplu; cum altfel am putea reacționa, ca să nu ne pierdem umanul din noi?
Să ne lamentăm pentru ce a fost sau pentru nedreptatea suportată nu are nici un sens. Faptele se știu, iar efectul lor l-am simțit. În inimă rămân cicatrici, pe care va trebui să le acceptăm și să luăm aminte, așa încât să nu le provocăm și noi în sufletul altora.
Oricum ar fi, situația aceasta a fost primită de toți ca o lecție: inteligența emoțională și cea intelectuală sunt diferite, dar atunci când cea emotională lipsește, strălucirea celeilalte este anulată.
Să nu uităm să fim buni, chiar dacă suntem conștienți de superioritatea noastră intelectuală. Doar îmbinarea celor două demonstrează cu adevărat că suntem ceea ce vrem să dovedim a fi- valoroși.
“În mod tradițional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cât lumea devine mai complexă, inteligența emoțională trece pe primul plan.” (Daniel Goleman- “Inteligența emoțională”)