Author Archives: Simona Gîrbea

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

O nouă zi

Leave a reply

“Each sunrise brings a new day filled with new hopes for a new beginning.”- DEBASISH MRIDHA

Cum e ziua ta??

Pare o întrebare firească și chiar este, dar ceea ce nu conștientizăm mereu este faptul că fiecare zi este de fapt creația noastră, pentru că noi îi dăm formă și fond.

Ne dorim unul altuia să avem o zi frumoasă, ca și cum altcineva ar decide în locul nostru, când de fapt numai noi suntem responsabili a ne face ziua frumoasă, după propriile reguli, convingeri, valori, dorințe și nevoi.

Ar trebui să ne amintim permanent că ceilalți sunt doar spectatori ai scenei vieții noastre, iar dacă uneori le dăm voie și să joace în piesa noastră, este o onoare pe care noi le-o facem.

În cazul în care ei nu o vor aprecia așa cum îți doreai, datoria ta este doar de a-ți da seama cât de mult spațiu vrei să mai ocupe în rolul primit sau dacă merită să le oferi chiar și rolul cel mai mic. Pentru că stă în puterea ta decizia de a le da voie să aibă un rol sau nu și nimeni nu poate alege în locul tău.

Fiecare zi este în esență expresia viziunii noastre despre ceea ce simțim, visăm sau credem despre ceilalți și noi. Fiecare nouă zi reprezintă alegerile noastre.

Pentru că noi alegem ce dispoziție vrem să avem, activitățile pe care vrem să le facem, oamenii, locurile, conversațiile, hrana, locul de muncă, hainele, parfumul folosit și multe alte detalii care pot schimba radical vibrația energetică pe care o deținem și revărsăm asupra celorlalți.

Zi de zi decidem pe cine și ce vrem să ascultăm sau să credem, de cine ne lăsăm convinși sau pe cine vrem să înțelegem.

O nouă zi înseamnă o nouă oportunitate de a ne îmbunătăți relațiile cu ceilalți sau de a ne îndeplini visele.

Bucură-te de șansa de a fi propriul manager al vieții tale și utilizează toate resursele disponibile pentru a da valoare și sens prezenței tale aici, pe pământ.

“When there is Life, there is Hope”- John Gay

“You are full of unshaped dreams. You are laden with beginnings. There is hope in YOU.”- Lola Ridge

 

Acceptare & Schimbare

Leave a reply

 

Ne aflăm deseori în situații neplăcute, pe care am vrea cumva să le schimbăm cât se poate de repede, dar nu avem resursele materiale necesare pentru a face acea schimbare, sau din diferite alte motive trebuie să avem răbdare.

Alteori, ceea ce ne dorim a schimba este departe de a se putea întâmpla, însă nu vrem să acceptăm acest fapt, sau poate nu suntem încă pregătiți a o face. Sau cei de la care avem așteptări nu pot face acea schimbare.

Ne simțim cumva neputincioși, frustrarea pune stăpânire pe mentalul nostru parcă mult prea sensibil, și ne tot întrebăm care ar putea fi soluția.

Bineînțeles că nu vrem să așteptăm, pentru că ne dorim rezultate rapide și să fim cât mai eficienți cu putință, iar unele situații sunt atât de dificil de suportat încât simțim că nu putem face față unei așteptări îndelungate.

Si atunci, ce-ar fi de făcut? cum ar trebui să abordăm totul, așa încât să nu ajungem pe culmile disperării?

Este momentul să ne punem câteva întrebări, precum aceasta: este la îndemâna noastră a face acea schimbare acum?

Sfaturile celor apropiați pot contribui sau nu a găsi un răspuns, dar dacă nu ajungem totuși la acesta, poate că e cazul să înțelegem că răspunsul este în NOI..

Dacă situația nu poate fi schimbată, atunci înseamnă că ceea ce trebuie schimbat este atitudinea noastră vis-a-vis de acel fapt sau persoană.

Doar o abordare diferită va duce la rezultate diferite. Fiind pe deplin conștienți de acest adevăr, nu putem decât să începem a reacționa și mai ales acționa altfel decât înainte.

Ne vom reinventa, lăsând deoparte așteptările care ne-au măcinat planurile și gândurile, vom afla și străbate drumuri noi și vom găsi noi adevăruri și frământări, mai blânde sau mai provocatoare, dar oricum ar fi vom face necesara Schimbare.

Și-n curând vom simți că suntem demiurgii propriei nemuriri.

**Care sunt acceptările ce au determinat schimbările pe care a fost nevoie să le faci tu in ultima vreme? Și cât de ușor sau greu ți-a fost să le conștientizezi și mai ales să le pui în practică?**

“When we can no longer change a situation, we are forced to change.”-

Victor Frankle

 

Printre bărbați :)

Leave a reply

Sinceră să fiu, îmi place mult să fiu înconjurată de bărbați, pentru că ei par a fi mult mai puțin critici decât femeile. Par a fi și extrem de prietenoși, mai ales dacă ești o femeie atractivă.

Și cum să-i condamni? Cine să nu vrea o prezență agreabilă prin preajmă? Cum spune o vorbă din bătrâni, “ce e frumos și lui Dumnezeu îi place.”

Dar oare chiar este așa? Sunt ei prietenoși doar pentru că tu ești frumoasă, haioasă, inteligentă și sociabilă, și le înțelegi glumele? Sau mai există și alte motive, care nu se recunosc ușor, din variate motive?

Dar desigur că nu putem invoca “sus și tare”  N motive, având extrema convingere că așa este mereu, deoarece oamenii sunt foarte diferiți.

Dacă noi am generaliza, atunci și ei ar putea spune că toate femeile sunt geloase, fandosite sau fițoase și sigur că și-ar pune lumea-n cap și ar fi vai de capul lor! :))

Așadar, să lăsăm generalizările deoparte și să analizăm omul în unicitatea sa. Pentru că fiecare dintre noi are parte de propriile experiențe și oamenii cu care intră în contact sunt total diferiți, iar acele generalizări ar putea fi făcute în funcție de acești factori și mulți alții nemenționați.

Dar dacă ar fi să te gândești totuși câți dintre bărbații care au fost prietenoși cu tine au încercat apoi să îți intre în grații și să depășească stadiul prieteniei pure, ar scădea numărul lor considerabil?

Și dacă au fost refuzați, au rămas încă în lista ta de prieteni, sau s-au retras automat?

Au continuat să te trateze la fel de frumos ca înainte (în discuțiile de pe chat, sau întâlniri reale), sau nu au putut să își ascundă nemulțumirea, dezamăgirea sau poate chiar frustrarea și au început să își scoată “colții”?

Câți dintre ei au putut accepta ușor refuzul și nu au stat la pândă ca să te prindă vulnerabilă și să atace din nou (și nu mă refer deloc la complimente, ci propuneri indecente)?

Știm prea bine că bărbații sunt vânători prin definiție și nouă, femeilor, ne place mult să fim vânate, dar numai de vânătorii pe care îi preferăm, sau ca să fiu puțin poetică, de cei care au “arme bune” care ne impresionează cumva. Da, da!! 😉

Pentru că avem dreptul de a selecta, accepta sau refuza, atât prietenia pură cât și altceva, iar bărbații de asemenea.

Este absolut firesc să te retragi din a mai face încercări deșarte, atunci când ți se spune clar că nu are sens. Dar oare chiar trebuie să fii mai puțin Om, atunci când nu ești ales? Să arunci cuvinte grele sau să ignori persoana care te-a refuzat, pretinzând că nu o mai cunoști, doar pentru că nu te preferă pe tine, ci pe altul? Sau și mai mult decât atât, să o denigrezi, din dorința de a-ți recupera cumva demnitatea de bărbat?

Întrebările se adresează doar persoanelor care se recunosc a fi în această postură delicată, fie și acceptată numai în adâncul sufletului lor, nu public și defăimător..

“Ego is a bright so light that when it shines it makes you blind.”

 

 

Cuvinte și oameni

Leave a reply

Zilele trecute m-am confruntat cu o situație care m-a uimit.

Mai exact spus, reacția emoțională personală la auzul aceluiași cuvânt adresat în mod repetat mie, dar de persoane diferite!

În primul caz am reacționat vehement, spunând că nu îmi place, iar în al doilea caz.. m-am simțit în al nouălea cer! 🙂

Asta m-a determinat să reflectez asupra acestui subiect și să caut răspunsuri, ca să înțeleg mai bine care este motivul reacției mele atât de diferite.

Părea extrem de ciudat ceea ce simțeam. Si totuși, răspunsul a fost simplu de găsit.

Bineînțeles că nu doar cuvântul a fost cel care a generat exaltarea și respectiv revolta mea, ci mai ales persoana care l-a rostit.

Una dintre cele două persoane îmi plăcea și îmi inspira sinceritate, cealaltă nu.

Cuvintele sunt expresia sufletului, a sentimentelor noastre profunde sau nu simțite față de ceilalți, iar vocea, tonul si prezența sau lipsa entuziasmului determină vibrația indusă în mentalul celorlalți.

Un cuvânt spus deseori în grabă, dar la momentul potrivit, poate constitui un cadou, iar alteori doar o povară sau chiar o piedică în calea dezvoltării noastre. Desigur că noi suntem cei care îi dăm valoarea și conotația, în funcție de anumiți factori, printre care și emoțiile și dispoziția de moment.

Dar este foarte sigur că un cuvânt poate rezona în mentalul nostru în funcție  de emițător.

Să luăm de exemplu cuvântul “scumpo”. Sigur că spus de cel care te atrage și te interesează sună extrem de plăcut, pe când rostit de altcineva, care nu este deloc interesant pentru tine, cuvântul te va enerva.

Spuse cu indiferență, cuvintele vor rezona mai puțin, ba chiar vor fi uneori lipsite de sens. Așadar, numai noi le putem da Viață!

De aceea, scrisul nu a putut niciodată înlocui vorbitul. Pentru că doar oamenii dau Suflet cuvintelor pe care le folosesc.

Lipsa expresiei sonore a mesajului poate crea confuzie, inflexiunile vocii oferind claritate și dând acea finețe de care avem atât de multă nevoie!

Mi s-a părut frumos, foarte interesant și mai ales util să îmi aloc puțin timp pentru a reflecta și a îmi înțelege mai bine starea emoțională interioară, dar mai ales pentru a vă invita și pe voi să vă auto analizați și să acordați conștient atenție atât cuvintelor cât și tonului folosit.

Și desigur, să acceptați doar ceea ce vi se pare potrivit, alegând a vă angaja doar în conversații care vă fac a vă simți confortabil și mai ales care vă inspiră  și motivează.

Și poate n-ar trebui să uitam niciodată faptul ca deși cuvintele sunt gratuite, felul în care le folosim ne poate costa.

Ps.: Apropos, ce cuvânt credeți că mi-a fost adresat? 😀

Mi-ar plăcea să aflu părerile voastre! sunt curioasă cine va ghici.

Îmi asum și riscul ca la final să credeți unii că sunt Simonica fițoșica. :))

Conștientizarea magnetismului

Leave a reply

Ne întâlnim aparent întâmplător și eventual ne zâmbim frumos, apoi ne punem o sumedenie de întrebări unul altuia, dornici de cunoaștere și însetați de curiozitate.

Interesul crește în ritm rapid dacă simțim similaritate în modul de gândire, iar dacă aspectul fizic este unul plăcut și genul celuilalt este cel care ne hrănește profund simțurile, atunci atenția noastră crește surprinzător.

Când raportul emotional este unul bun, apropierea poate continua, ajungând ca la un moment dat să ne întrebăm: oare de ce simțim așa? de ce vrem să petrecem și mai mult timp împreună?

Este pentru că celălalt are de spus o poveste interesantă de viață ce merită ascultată, pentru că vrem să învățăm ceva nou și simțim că el ne poate hrăni această lipsă, ori pentru că nouă ne place a fi ascultați și atenția pe care ne-o acordă este măgulitoare?

Sau poate pentru că putem comunica fluid, abordând liber diferite teme, și ne plac opiniile celuilalt referitoare la frământările noastre interioare? Poate pentru că ne simțim fizic admirați și atingerile, săruturile sau îmbrățișările celuilalt sunt cele de care avem atunci nevoie?

Ori poate că se întâmplă toate acestea pentru că vocea celuilalt este deopotrivă caldă și încurajatoare, ușurând astfel deschiderea noastră, sau pentru că noi înșine ne simțim utili oferind idei sau sfaturi celuilalt și asta determină creșterea stimei și valorii de sine?

Oricare ar fi răspunsul, este foarte clar că există cumva undeva în noi o dorință sau nevoie care se cere a fi împlinită și simțim că celălalt ne-o poate satisface, într-un mod mulțumitor.

Ni se dă poate posibilitatea de a conduce sau deopotrivă, de a fi cumva ghidați, ne simțim acceptați mai mult decât s-a întâmplat până acum, sau simțim că avem mai mult echilibru asupra vieții noastre, în prezența celuilalt.

Ce anume ne menține interesul și dorința de a-i fi aproape celui ales?

Care este magnetismul relației și cât de conștienți suntem de mirajul existent?

De cele mai multe ori, conștientizarea sau trezirea se produce atunci când se simte o schimbare de atitudine evidentă, aparent inexplicabilă, la unul dintre cei doi implicați, mecanismul nemaifuncționând la fel de simplu.

Atunci se rostogolesc în mintea noastră o mulțime de întrebări, care mai de care mai pătrunzătoare, forțându-ne puțin a analiza de ce s-a schimbat vibrația, cât de reale au fost presupunerile anterioare ce implicau raportul dintre noi și cât de compatibili suntem, de fapt.

Are loc așadar o introspecție pe care am putea-o numi iluminare, extrem de importantă în a conștientiza cât de mult ne ajută în mod real să menținem acea relație și dacă este într-adevăr o alegere sănătoasă, neforțată de factori externi sau doar de moment.

Poate că procesul de învățare reciprocă se apropie de final sau chiar este la final pentru unul dintre cei implicați.

Dar, la fel de bine, se poate să fie doar o stare de moment, o nevoie de repoziționare sau o lipsă de echilibru pe care acela o simte atunci și are nevoie de ceva timp pentru a o analiza și înțelege, pentru a se auto convinge de valoarea pe care acea prezență/relație o reprezintă în universul lui mental, emoțional și rațional.

“Your Soul determines your attractiveness, not your face.”- A.S.

O dată-n viață

Leave a reply

Ce ai vrea să faci cel puțin o dată în viață, dar nu ai îndrăznit sau reușit până acum, din diverse motive, existente în realitate, sau doar inventate ca să-ți justifici oarecum această “lipsă de libertate”?

E o întrebare.. la care trebuie să-ți răspunzi tu singur (și poți păstra aceste gânduri doar pentru tine), pentru că numai tu îți cunoști suficient de mult gândurile și dorințele, așadar răspunsul -în totalitate- îți aparține!

Acest exercițiu te va determina să te autoanalizezi, căutând acel Ceva care lipsește momentan din viața ta.

Sigur lista ar putea părea scurtă la început, dar pe măsură ce vei aprofunda subiectul îți vei da seama cât de multe lucruri ai amânat, crezând că încă nu e momentul, sau că vei face asta când vei avea mai mult timp, bani, chef de viață (sau doar când vei fi puțintel mai îndrăzneață!).

Dar dacă zilele ți-ar fi numărate, cele mai adânci dorințe ar ieși urgent la suprafață, fără doar și poate!!

Dar așa, e posibil să te gândești ceva mai mult până când vei găsi în ascunzătorile minții ceea ce ai refuzat să-ți oferi, sau poate numai a-ți imagina că s-ar putea întâmpla.

Spune, ai vrea să te aventurezi într-un loc anume, sau să spui cuiva ceva ce nu ai îndrăznit niciodată a spune? să încerci ceva ce ți-a fost teamă a nu eșua, sau doar pentru că nu ai avut curaj să accepți această provocare de a face o așa mare schimbare?

Cu cât ne gândim mai mult, cu atât înțelegem că dorințele noastre sunt aproape nelimitate.

Și totuși, în felul acesta, ne-am forța puțin imaginația să lucreze și am face abstracție de impedimentele voit sau nevoit existente.

Așadar, tu ce ai vrea să faci măcar O DATĂ-N VIAȚĂ?

Privește direct adevărul în față, acceptă-ți dorințele, oricât ar părea ele de copilărești, banale, absurde, sau ireale, și vezi ce-ai putea face, dacă minunea de a le îndeplini ți-ar apărea așa, pe “nepusă masă”, în cale! 😉 🙂

 

Recunoștință

Leave a reply

“Gratitude is a powerful catalyst for happiness. It’s the spark that lights a fire of Joy in your soul.”- Amy Collette

*****

Vara trecută mi-a murit un prieten drag.

Bineînțeles că pierderea aceasta m-a răvășit, mai ales că atât el cât și noi toți, cei apropiați, știam deja că timpul lui era extrem de limitat.

Se spune că numai celor puternici li se poate întâmpla un așa fenomen: de a-și aștepta calm sfârșitul oricum ireversibil, acceptând cu înțelegere (și chiar zâmbitor) neputința de a face vreo schimbare care să modifice traiectul- cu siguranță unul nu doar greu, ci teribil de sfâșietor!

Începutul Sfârșitului, cum l-a numit el, sau ‘Ultimul capitol’ al poveștii, pe care uneori, în situații mai speciale, îl poți singur (sub supraveghere medicală) alege, a fost ca o “trezire” pentru noi toți, generând noi întrebări și perspective.

Trăim suficient de intens fiecare moment? Suntem destul de recunoscători pentru minunea de a fi aici, acum? Le spunem suficient de des celor dragi cât de mult îi apreciem și iubim?

Răspunsul este întotdeauna NU, pentru că ne pierdem în vâltoarea vieții (cum îmi place mie să spun), uitând că nu suntem eterni, încăpățânându-ne deseori a ierta sau a cere iertare, a asculta explicații sau chiar a le oferi, când e cazul.

Și de ce se întâmplă asta? Pentru că trăim cu impresia că mai avem destul Timp de trăit! 

Dar dacă nu e așa? 

Întotdeauna suntem uimiți de rapiditatea curgerii timpului, a vieții, și parcă nu ne vine a crede că mai ieri eram copii, după care revenim la starea inițială de oarece inconștiență și lipsă de apreciere și iarăși nu dăm timpului valoarea bine meritată.

Și cum poți da mai multă valoare timpului decât luptând zi de zi a-ți contura visele? Mai concret spus, contribuind faptic la a le transforma în realitate, chiar dacă ți se pare că asta înseamnă doar o picătură în marele ocean. 

Gândul că ziua de mâine poate să nu mai existe și că aceea pe care o trăiești acum poate fi ultima, te poate ajuta să stopezi să amâni a spune ceea ce a rămas nespus.

Dispariția cuiva drag poate fi un moment serios de reflecție, în care prioritățile se pot schimba radical. Conotația vieții însăși poate căpăta rapid, pentru tine, alt sens.

Mereu vom simți că nu avem timp destul, posibilitățile de a-l ‘consuma’ fiind extrem de multiple, la fel cum și pe măsură ce înaintăm în vârstă începem să credem că oamenii dispar mult prea devreme dintre noi.

Dar dacă ajungem să descoperim sensul adevărat al prezenței noastre aici și dacă înțelegându-ne menirea reușim să jonglăm cu toate resursele noastre așa încât să inspirăm, să motivăm, sau să schimbăm cumva în bine lumea, oricât de mic ne-ar fi universul, atunci o să înțelegem poate că nu plecăm nicăieri.

Ne transformam într-o altă materie, dar rămânem aici, prin impactul avut asupra celorlalți. Și ce bine-ar fi să dăm un sens frumos vieții, evidențiind binele, compasiunea, bunătatea și adevărul.

Așadar, prietenul meu nu a plecat, pentru că a știut să rămână  în sufletul meu prin căldura sufletească pe care a emanat-o când era și o prezență fizică. Pentru că a fost un om remarcabil prin puterea de a aprecia mereu frumosul din jur și respectul față de natură, oameni și viață, oricât de grea ar fi.

Pentru că acel Guul pe care eu l-am cunoscut își trăia viața plin de recunoștință, pozitivitate și iubire față de semeni, încercând să-i ajute și să-i înțeleagă.

A vedea frumusețea unor plante pe care alții le-ar considera buruieni nu este în puterea oricui. Pot spune că el m-a cucerit cu inima lui de “prinț” și tocmai de-aceea ne-am apropiat și sufletele noastre s-au înțeles atât de ușor.

Credeți că sunt tristă gândindu-mă că nu îl mai pot întâlni?

Acum, că totul s-a calmat, înțeleg că prezența lui în viața mea a adus un plus de bucurie pentru care nu pot decât să fiu recunoscătoare. Sunt în inima lui, așa cum obișnuia să îmi spună, metaforic desigur, și asta mi se pare de-ajuns.

“Joy is the simplest form of Gratitude.”-Karl Barth

“Living in a state of gratitude is the gateway to grace.”- Arianna Huffington

**In memoriam Guul Nap **

 

Vară!!

Leave a reply

E Vară!!

Asta înseamnă desigur vacanță, bronzare, fustițe scurte, zâmbete și mai ales Soare!

Ți-ai făcut planuri multe? Ai cumpărat bilete de vacanța și deja îți imaginezi cum o să fie?

Nu te grăbi prea tare, că nimic nu e bătut în cuie! Totul se poate schimba într-o fracțiune de secundă. Dar ai puțintică răbdare, că nu vorbeam de rău, ci numai de bine..!!

Presupunând totuși că te-ai obișnuit să fii pregătit pentru orice intemperie și ți-e greu a schimba setările, dorește-ți binele și fă rapid schimbările!

Visează așadar să fie frumos cum n-a fost niciodată, tu veșnic preafrumoasă, iubită și-adorată!

Acceptă necunoscutul și spontanul și nu refuza deloc noul, frumosul și poate chiar can-can-ul!

Când spun frumos, nu mă refer neapărat la Feți-frumoși, ci la noi provocări, ce se pot încadra în registrul locuri, fapte și multe alte astfel de mirări.

Nu știu alții cum sunt 😀 , dar eu așa am hotărât! să mă bucur, fără stres, pentru că visul de a vizita Italia, după-atâta amar de corona, îmi pare-acum chiar un vis măreț!!

 P. S.: Cândva, dar nu știu exact când se va întâmpla, o să vă povestesc frânturi din aventura mea. Și chiar dacă de data asta poate nu voi fi la mare, promit solemn să nu mai rătăcesc, aiurită de-atâta frumos și veselie, ochelarii de soare!

Ciao, Italia! Aspettami! 

“Volare, cantare,

Nel blu dipinto di blu

Felice di stare lassu!!”

 

 

Zile însorite, vă ador!

Leave a reply

Pentru că primăvara s-a hotărât în sfârșit să ne bucure sufletele, ne-am gândit și noi, fetele-cochetele (expatele 😀 ), să mergem la plimbare.

Inopinat, prietena mea filipineză Argentina (alias ‘Ghie’) ne-a propus o ieșire pe care niciuna dintre noi nu s-a gândit să o refuze.

Și cum ai putea să refuzi oare o Plimbare la Mare, într-o zi cu Soare, care să coincidă cu admirarea lanurilor de Flori a mult vestitelor câmpuri olandeze? Mai ales că soarele e ceva atât de prețios în această țară, ai cărei locuitori sunt foarte conștienți că trebuie să profite de fiecare minuțel de sorire!

Pentru că, se știe bine, a locui în Olanda înseamnă nu doar că ai posibilitatea de a merge nestingherit pe bicicletă, ci și că trebuie să ai tăria de a face față intemperiilor specifice climatului maritim.

Zis și făcut! 😉

Cum spontaneitatea ne caracterizează pe toate patru (trăsătură deloc cu specific olandez, desigur), dis-de-dimineață (dar nu cu noaptea-n cap, că nu așa îi stă bine unei fete care știe ce important e somnul de frumusețe, așadar în jur de ora ZECE), am început ‘negocierile’ cu privire la obiective, timp și loc de întâlnire.

De cum s-a stabilit destinația – Mare, Soare, Flori – entuziasmul a pus complet stăpânire pe noi.

Și ce poate fi mai clar de-atât unor fete dornice de aventură și un pic cu capu-n nori!?

Îmbrăcare în viteză mare, un rucsac cu ceva lucruri necesare, alese cam la-ntâmplare, și..

gata!

Trecând peste detaliile prea puțin importante, pot spune doar că totul a mers șnur. Cu multe zâmbete și un schimb rapid de mașini în Carpoolplaats Apeldoorn-Hoenderloo, am dat bice cailor putere.

Am flirtat puțin -desigur- cu domnul GPS prin intersecții, iar apoi ne-am jucat jocul culorilor- Preludiul Ideal dinaintea faptelor, aș putea spune, pentru că așa se cere, daca vrei Orgasm-minune! 😀

La un moment dat, am ‘racolat’ și ultimul membru al aventurii- ‘Alina nr. 2’, care ne-a surprins venind cu o plasă plină de bunătăți!

Cererea a fost făcută pentru că foamea devenea din ce în ce mai stringentă, iar oferta a depășit complet așteptările tuturora!!

Și pe această nouă Alina, deși îmi era complet necunoscută, am început să o îndrăgesc imediat ce a scos la iveală acei delicioși macarons, apoi merele, caisele, ciocolata și multe alte minunății de care un Haplea înfometat nu se poate sătura -evident- imediat!!

Bucuros nevoie mare de așa echipă ‘tare’, Soarele s-a gândit să ne brăzdeze puțintel fețele, dar noi ne-am prins la timp și l-am fentat imediat, cu ochelarii din dotare sau, în cazul meu, dobândiți prin împrumutare.

Pentru că ‘Alina nr. 1’ și ‘Alina nr. 2’ s-au oferit rapid să mă salveze, am avut dintr-o dată de-ales între a fi Misterioasă ori Distrată. Dar cum știam că cea din urmă calitate oricum mă caracteriza, am decis imediat s-o am și pe prima, uite-așa!! 😀

Și-am mers, și-am mers, la lalele și narcise (nu bujori!!) și-am tot marcat momentele de exaltare cu ‘videos’ și ‘selfies’, că era nevoie mare!

Și-am tot profitat de Soare!

În final, la ceas de seară, am ajuns la Mare!

Apusul de Soare ne aștepta, dar nouă, fetelor, ne place mult shoppingul, așadar ne-am gândit să-l ținem în suspans, ha!

( Să-și pună domnișorul pofta-n cui, da?)

După probarea de rigoare, cu multe râsete si maimuțăreli, fel de fel, am alergat fericite spre Marea cea Mare!!

Ce splendoare!!

Dar nici n-am putut să-mi trag sufletul puțin, că dintr-o dată mi-a dispărut zâmbetul misterios de pe chipul senin!

Ochelarii mei ‘aproape GUCCI’ erau de negăsit, așa că am făcut cale întoarsă frumușel spre magazin. După ‘lupte seculare’ care-au durat o veșnicie :D, am descoperit că ei stăteau cuminți, agățați la gâtul meu (EXACT sub bărbie!), așteptând să-mi revin din suspin!

Ce bucurie!!!

Ca o căprioară zglobie, am alergat printre dunele de nisip ca să dau vestea minunată suratelor mele îngrijorate.

Dar, dintr-o dată,

inima a încetat parcă să-mi bată!

Telefonul meu era acum de negăsit!! Fetele strigau bucuroase că mă așteaptă la o nouă rundă de filmare, iar mie îmi tremura vocea și parcă rămăsesem și fără picioare.

Zburdând zglobie printre dune, nu m-am gândit că telefonul subsemnatei poate fi la fel de săltăreț și plin de vioiciune!

Și TE ROG SĂ MĂ CREZI (pe cuvânt de blogger, mon cher!), niciodată geometria mea în spațiu nu a fost atât de bună! Am analizat unghiuri și chiar am calculat ipotenuze așa de bine că doar în 2-3 minute, am rezolvat cea mai grea problemă din lume!

Sau poate doar s-a întâmplat o mare Minune???

Răspunsul acesta chiar nu-l știu, dar cert este că în nisipul fin și-auriu

mi-am regăsit dintr-o dată Iubitul Zglobiu! :))

Fericirea mea chiar nu pot acum deloc s-o descriu!

Tot ce știu e că de-atunci m-am putut bucura înmiit de tot și toate și am realizat încă o dată cât sunt de Panicoasă, Aiurită și Norocoasă!!

M-am întors cu un zâmbet cât casa la prietenele mele, unde am descoperit uimită că lipsea una dintre ele. Și ea pierduse aparent ochelarii, care dacă ar fi putut vorbi, probabil ar fi spus răspicat, extrem de bosumflați, că sunt în mașina ei.. uitați!!

Povestea se încheie cu un ‘happy end’ cu iz de vacanța! Cu multe hohote de râs, mâncare bună si chiar cu o neașteptată gratuită băutură!

Iată, așadar, dovada clară că  Olanda funcționează

(nu-i nimic așa, într-o doară!! )

pe principii bine stabilite, precum ‘cel mai aiurit, cel mai bine servit’,

proprietarul restaurantului sperând probabil (OARE??)

ca data viitoare

să ne pierdem și capul printre acele dune, la Marea cea MARE !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Armonie și Extaz

Leave a reply

Ai observat și tu că fiecare casă are liniștea și zbuciumul ei?

Felul cum sunt aranjate lucrurile crează confortul sau, dimpotrivă, disconfortul sufletului nostru, generând o stare de spirit favorabilă sau nu dezvoltării noastre.

Ne putem simți în armonie cu mediul în care ne aflăm dacă acesta e bine aerisit și aranjat după nevoile și stilul nostru, dar mai ales dacă locul ne calmează și energizează în același timp.

Sună probabil puțin contradictoriu, dar îmbinarea echilibrată a celor două stări oferă rețeta bunei noastre funcționări.

Ce ne facem însă atunci când locul este perfect adaptat cerințelor, dar cuvintele și gândurile se zbat, lovindu-se cu putere nu doar de toți pereții casei, dar inevitabil și de cei ai minții, răscolind și dezechilibrând ritmul inimilor noastre fragile?

A înțelege de ce anume avem nevoie nu doar în exteriorul, ci și în interiorul nostru, în vederea decorării cât mai plăcute și a aceluia din urmă, inaccesibil publicului larg, este la fel de important ca și selectarea, achiziționarea și amplasarea obiectelor într-o casă.

Pentru că Mintea și Sufletul sunt tot Casa ta. Una preponderent vizibilă ție, în care gustul rafinat se simte mai ales cu Inima.

Când ajungi să îți înțelegi lipsa Armoniei interioare, sau dezechilibrul dintre corp, minte si suflet, e bine să cauți soluții. Nu există rețete perfecte, așadar nu te aștepta la a primi de la vreun specialist medicamentul minune.

Ceilalți pot observa tristețea sau radierea interioară doar dacă știu a-ți citi bine sufletul, dar numai TU ești în măsură a utiliza intonația potrivită pentru a-ți îmbunătăți relația cu tine și ceilalți.

Tu si numai tu poți scoate la suprafață ceea ce se ascunde înăuntrul tău, alegând a păstra frumosul și binele și îndepărtând ușor-ușor durerea, inconfortul, mânia, anxietatea, frustrarea sau nesiguranța.

Schimbarea atitudinii și comportamentului este o lupta consecventă cu vocea ta critică interioară, care strigă cu putere, vrând a te domina.

Înlătură Agonia, dând voie Armoniei să-ți  pătrundă în casa minții și sufletului, ca în final să poți atinge EXTAZUL.

Metoda Terapiei Vocale propusă de Dr. Robert Firestone  în cartea “Daring to Love” te-ar putea sprijini în demersul tău de înțelegere a barierelor interne și fricilor care te împiedică să iubești frumos oamenii si viața.

Ți-o recomand, cu mult drag!

 

 

 

 

 

Sora cea Mare

Leave a reply

“Adevărata savoare a Vieții se găsește înlăuntrul vostru.”- OsHo

În curând va fi ziua surorii mele.

Mai demult, nu îmi păsa mai deloc de asta. Cadouri, tort, flori? Nu-ți bate capul! Când s-a căsătorit, aveam doar vreo 3 anișori, iar diferența de 18 ani e destul de mare, se pare.

Privind poze de la nunta ei, copil fiind, mi se părea că văd o prințesă, nicidecum pe sora mea. Deși, trebuie să recunosc, uneori nu îmi aminteam că mai am o soră și mă uitam cu uimire la mama, când spunea câte ceva despre ‘Sora mai Mare’!

“Sora mea? Care? Mai am una?” Ce mirare!!

Dar sora mea nu uita că ne are! și deși nu ne întâlneam foarte des, pentru că locuia în alt oraș (care pe-atunci mi se părea infinit de mare și de îndepărtat), niciodată nu venea fără dulciuri, jucării si bineînțeles, hăinuțe, care mi se păreau fantastic de frumoase, nu doar drăguțe!

Eram toată numai zâmbet când primeam complimente, referitoare la ele, și nu uitam să specific “sunt de la Mariana’! Deși, o sa-ți spun un mic secret: mult timp am numit-o Manana!

Când o vedeam venind, de departe, țipam de bucurie si alergam cât puteam de repede ca să îl găsesc pe fratele meu, să ne bucurăm împreună. Pentru că, neavând telefon pe-atunci, venirea ei era întotdeauna o mare Surpriză! Nu-mi încăpeam în piele de-atâta bucurie, drept pentru care uneori îmi venea parcă să mă ascund, de frică să nu încep să plâng!

Cel mai mult mă bucuram că venea la noi și cu cei doi copii ai ei, cu care ne jucam împreună, cântam, chicoteam, chiuiam și bineînțeles că ne și certam. Război și pace, cum altfel?!

Asta pentru că, după căsătorie, lucru absolut firesc pe-atunci, Sora cea Mare a devenit rapid Mamă. Ocupată fiind cu creșterea copiilor, vizitele s-au mai rărit, dar s-a-ntâmplat și un lucru bun: pronunția numelui ei s-a îmbunătățit!

Mi-a plăcut să fiu cea mai mică din casă, deși când am crescut i-am reproșat mereu mamei mele (poți râde cu sau de mine!) faptul că nu m-a născut mai devreme. “De ce ai făcut asta?” o întrebam deseori. Si ea zâmbea sau chiar râdea, iar eu mă supăram și mai mult (evident, tot pe ea)!

De parcă ar mai fi putut cumva schimba ceva..

Chiar mi-a plăcut mult să fiu cea mai mică din familie și o să-ți spun imediat și de ce. Mama îl certa mereu pe fratele meu, spunând: ea e mai mică, tu trebuie s-o ajuți, că ești fratele ei! Iar eu râdeam pe înfundate, știind că nu prea o să aibă de ales și o să se conformeze, făcând de toate.

E un mare avantaj să fii Prâslea al casei, n-am ce zice..!

E de-nțeles, așadar, că Sora cea Mare îmi părea nespus de mare mie! Și mulți presupun și acum, privind pozele, că ea este mama noastră.

Și, daca ne-ai fi văzut când mergeam în vizită pe la ea, cu siguranță ai fi crezut și tu așa! Pentru că noi ne jucam toată ziua pe-afară, cu copiii ei, precum frații, iar ea ne pregătea masa, mergea la muncă și îngrijea casa.

De multe ori o vedeam privindu-ne din spatele ferestrei, zâmbind, iar noi ne jucam în parcul din fața casei, și-atunci îi făceam semn rapid cu mâna și continuam joaca, chicotind.

Îmi plăceau la nebunie acele vacanțe!

Nu de puține ori, Sora cea Mare ne spunea că o doare capul. Și, ce-i drept, era un amănunt pe care nu prea îl băgam în seamă. Astea-s lucruri firești, care trec de la sine; iei o pastiluță și gata, se întâmplă o minune!

Așa mi se părea pe-atunci. Și mult timp așa a crezut și ea.

Până când, liceeană fiind, am fost anunțată că Sora cea Mare este în spital.

Tumoră pe creier. Ce BIZAR!

Sună destul de nefiresc să ai un membru din familie grav bolnav. Nu e deloc un subiect care să-ți aducă bucurie, se știe! Și chiar dacă mergi la mare, la soare, totuși nu poți să ignori o așa ‘întâmplare’, care dintr-o dată te face puțintel mai special, sau.. chiar mai mare!

Mi-amintesc acum de parc-ar fi fost ieri cum, după multe luni de la a doua operație, am primit o scrisoare. Pentru că surorii noastre îi plăcea foarte mult să ne scrie scrisori lungi, povestind noutăți despre toți și toate, laolaltă-adunate!

Încă un mare motiv de bucurie! Iar ea continua consecvent să ne scrie.

Dar de data aceasta, literele din scrisoare erau indescifrabile..

Asta ne-a cam îngrijorat. Dar ea a repetat scrisul pâna când a revenit la normal și scrisorile și vizitele au curs iarăși lin. Dar poate asta sună deja banal!?

Si așa au trecut anii, vreo 9 la număr!

Dar hai să uităm de numărătoare și să revenim la ziua cea mare, pentru că în curând va fi ziua ei și, cu siguranță s-ar bucura să îi spun la mulți ani.

Dar acum am să-ți spun o nouă mirare: sunt deja puțintel mai mare decât Sora cea Mare!

Anul trecut aș fi putut spune că avem aceeași vârstă, dar așa cum vă povesteam o dată, doar mie mi-a fost dată ceva mai multă Viață.

A ei s-a terminat, cumva, așa cum se termină toate poveștile, cândva. Tot la fel cum se încheie acum și povestea mea, adevărată, dar nu numai cu iz de melancolie, ci și de Recunoștință, Admirație, Bunătate, faguri de miere, nucșoare, socată.. Și, deși pare ciudat, chiar Bucurie!

Pentru că Viața merge mereu înainte, în pas vioi, și nu ne putem întoarce decât cu gândul, uneori, înapoi..

De lucrul acesta îți dai seama cumva, la un moment dat, și nu poți decât să te bucuri, apreciind Viața cât poți de mult, Visând, Dansând, Cântând, și mai ales Râzând.

“Cel mai tare și-a folosit Viața cel care s-a bucurat cel mai mult de ea.”- Samuel Butler

 

 

 

 

 

 

De excepție!

Leave a reply

“Nu există întâlniri întâmplătoare.”- James Redfield

În doar câteva secunde, am stabilit să ne întâlnim. Si, culmea culmilor, am simțit c-ar fi ceva absolut firesc!

Ce-i drept, gândurile ni se împleteau mereu frumos, iar vorbele noastre erau ca un puzzle imaginar, de curând început, care cerea să fie completat rapid.

Și, mai în glumă, mai în serios, de pe o zi pe alta am țesut un plan ad-hoc. Oh, nu te pripi, referitor numai la timp și loc!

Dintr-o dată, mi-am dat seama înainte de întâlnire că abia îi știam numele, pentru că întotdeauna am dat atenție numai discuțiilor noastre haioase, oarecum copilăroase.

Cumva am luat-o amândoi puțin razna? începeam să mă-ntreb. Și totuși..

Simțeam că vibrațiile noastre erau bune, și asta nu pentru că el cânta foarte frumos la diferite instrumente pe care eu (doar) le ascultam cu plăcere, dar vocea lui la telefon mi-a confirmat rapid presimțirea. Vorbea repede, foarte spontan și cursiv. Exact ce îmi doream de la un partener de discuție pe măsură!

În cele câteva minute am făcut o scanare rapidă și concluzia s-a definitivat: avea să fie o Întâlnire de Excepție; se va vorbi mult și bine!! Și, ca prin minune, toate reținerile s-au risipit.

M-am mai uitat o dată la poză, ca să fiu sigură că-l voi recunoaște. Și crede-mă, am și ajuns la timp! Ce-i drept, ca o lady (deși una puțin ciufulită și pe bicicletă), cu 1-2 minute mai târziu.

Nu a fost nevoie să-l caut, pentru că ne-am recunoscut de la distanță și ne-am întâmpinat reciproc cu un zâmbet larg!

Cum a desurs totul? Neașteptat de fluid, de parcă nu ne văzusem.. de ieri.

Subiectele au fost nenumărate, am râs și povestit continuu și ne-am uimit reciproc de asemănarea caracterelor noastre, dar și a glumelor, încadrate pe aceeași lungime de undă.

Și timpul s-a scurs incredibil de rapid, prea rapid!

Am fi stors fiecare minut, sperând ca printr-o minune să-și prelungească viața cu câteva secunde, dar în final ne-am împăcat cu ideea că frumosul ne-a împresurat suficient de mult, așa încât bateriile spiritualului să ni se fi încărcat pentru o bună bucată de vreme.

Am numit Întâlnirea aceasta ca fiind una de Excepție, pentru că am simțit că am cunoscut un suflet cald și am pus bazele unei prietenii fără interese meschine, în care binele reciproc primează.

Mai nou, vorbim pe chat cu nenumărați oameni, lumea virtuală putând fi extrem de vastă. Și fiecare dintre noi ne construim zi de zi propria realitate.

Pentru aceasta, selectăm continuu partenerii de discuție, ajungând ca la un moment dat pe unii să ne dorim a-i întâlni și în plan real. Dacă selecția e bine făcută și intențiile coincid, iar dorința de bine este mutuală, cu siguranță se pot lega prietenii deosebite, benefice ambelor părți.

“Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanțe chimice: dacă există o reacție, amândoi suferă o transformare”.- CARL GUSTAV JUNG

***

“Prietenia este confortul inexprimabil de a te simți în siguranță cu o persoană fără a trebui să-ți cântărești gândurile, nici să-ți măsori cuvintele.”

– GEORGE ELIOT

Cum să îmbunătățești o Femeie Perfectă

Leave a reply

“There is nothing more rare, nor more beautiful, than a woman being unapologetically herself; comfortable in her perfect imperfection. To me, that is the true essence of beauty.” – Steve Maraboli

***

Ești Perfectă! i-a spus el, iar ea a zâmbit ușor, galant, și i-a spus mulțumesc.

Nu a refuzat deloc complimentul, și nu pentru că așa știa că îi stă bine unei femei, ci pentru că era pe deplin conștientă de calitățile pe care le deține.

Ce rost avea să întrebe ce vrea el să spună? Ea știa mai bine ca oricine ce se ascunde înlăuntrul ei: atât de multe gânduri frumoase, emoții profunde, dorințe și pasiuni fierbinți, dar mai ales afecțiune.

Toate erau înălțătoare, iar cei ce ajungeau să îi descopere mirajul nu doreau decât să i se abandoneze.

Ai putea să îți dorești mai mult de la o Femeie Perfectă?

Desigur! Mai întâi de toate, să rămână Perfectă, atât acceptându-și perfecțiunea, cât și refuzând a primi mai puțin decât merită.

Pentru că Femeia Perfectă își cunoaște valoarea. Tocmai de aceea, ea se va retrage frumos din orice joc fără sens și va păși elegant pe drumul potrivit ei, lipsit de machiavelism.

Uneori, demersul ei va cere mult timp, pentru că drumurile pot fi întortocheate și înguste, dar asta nu îi va bloca voința, curajul și priceperea de a găsi calea, chiar dacă se va descoperi în mijlocul unui labirint dificil.

Femeia Perfectă are o dorință avidă de continuă îmbunătățire.

Mai e nevoie de așa ceva? Cu siguranță, pentru că perfecțiunea se referă la momentul aici și acum, dar nevoia de schimbare este permanent necesară, pentru că viața în esență înseamnă transformare și adaptare la noua realitate.

Ar fi bine să se rețină faptul că o Femeie Perfectă poate căpăta și mai multă strălucire primind mereu afecțiunea, sinceritatea, încurajarea și loialitatea celor dragi sufletului ei. Pentru că ei îi pasă de căldura, gândurile și emoțiile lor sincere, iar susținerea lor morală o motivează.

Femeia Perfectă respiră bunătate, compasiune, empatie, dorință de autodepășire, dar și dorința de a-și ajuta semenii, la nevoie. Desigur, cu acceptul acestora, pentru că încercarea de a intra cu forța în viața cuiva nu a dat niciodată roade bune.

Femeia Perfectă se simte perfect atunci când este iubită, și tocmai de aceea perfecțiunea ei este simțită mai cu seamă de cei ce o iubesc.

“Femeia este ca un trandafir: te parfumează cu iubire când te îngrijești de sufletul ei și te înțeapă cu sarcasm când uiți să-i oferi asta. “– Rita Drumeș

 

 

 

Exist!

Leave a reply

Sunt 11 ani de când puteam să fiu numai o amintire.

Și totuși.. exist! Pentru ca am avut norocul să primesc ajutor în timp util, chiar dacă eu, în învălmășeala de stări care doar se agravau, minut după minut, începeam să accept deja că timpul meu fizic în aceasta lume se încheie.

Trecuseră câteva minute și totul se întuneca din ce în ce mai mult, ca apoi să simt cum intru în Lumina care părea că se apropie de mine; sau eu m-apropiam de ea? E ultima imagine pe care îmi amintesc să fi avut-o, înainte de a-mi pierde cunoștința.

Alergia la o substanță pe care o conțin anumite medicamente este motivul pentru care am avut nevoie atunci de ajutor medical de urgență.

Norocul meu a fost ca spitalul să fie la 15 minute distanță, pentru că eu deja nu mai puteam merge și vorbi deloc, iar respirația nu mai era normală, la venirea ambulanței.

Mi s-a spus atunci că am intrat în Șoc Anafilactic, sau ANAFILAXIE, și că aș mai fi putut rezista maxim o jumătate de oră de la ingerarea medicamentului, atât de puternice erau reacțiile.

Se prea poate. Dar tot ce știu acum cu siguranță este că mie mi-a fost dată ceva mai multă VIAȚĂ!

Primul meu noroc a fost că, înainte să nu mai pot vorbi, să îmi amintesc totuși de pastila luată și să îi povestesc prietenului meu de ea. Cum el făcea duș, nu știa nimic despre pastilă, iar eu nu vedeam atunci nicio conexiune cu alergia la alt medicament. Dar simptomele se agravau foarte rapid și-atunci am concluzionat că pastila era singura care îmi putea declanșa acea stare de rău.

Și-apoi, am avut norocul de a avea medici foarte buni și un serviciu de ambulanță rapid în Spitalul Municipal din Mangalia, România. Pentru că eram în vacanță la mare, într-un hotel foarte frumos din stațiunea Olimp..

Un alt noroc a fost rapiditatea fetiței mele (care avea doar 9 ani pe-atunci), de a coborî, deși foarte speriată, scările celor cinci etaje, pentru a anunța la recepția hotelului să sune de urgență ambulanța. Telefonic nu se putea lua legătura cu recepția, nu îmi amintesc de ce, iar liftul părea că nu mai vine..

Multe lucruri ce s-au întâmplat nu mi le-am putut aminti dupa aceea și, pentru o vreme, am fost într-o stare de șoc emoțional. Dar știu cu siguranță că mi-era tare greu sa zâmbesc, tocmai eu, care eram din fire un zâmbărici de fată.  Pentru mult timp s-a așternut pe fața mea un fel de mască gravă, pe care n-o mai puteam îndepărta.

“Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc” – Octavian Paler

În cazul meu, acei oameni necunoscuți m-au ajutat să-mi păstrez Viața!

Dar hai mai bine să clarificăm ce anume s-a întâmplat.

Ca oricare om, nici eu nu iubesc durerea (de cap, stomac, orice!). Aceasta fiind foarte puternică în ziua aceea, din dorința de a o stopa mai repede am luat nu o pastilă, ci două!

Dar, din nefericire, nu m-am informat bine, deși avusesem deja un episod de reacție alergică la substanța aceasta- METAMIZOL, cu 20 de ani înainte!! Și nici nu am fost atenționata de existența substanței și in alte medicamente, fapt la care eu nu m-am gândit deloc.

Atât de grav nu a fost însă acum 20 de ani, am crezut eu, cu naivitatea specifica adolescentină- doar ceva reacții cutanate. Probabil pentru că mi s-au administrat rapid ANTIHISTAMINICE?

De-atunci, am evitat mereu (cu sfințenie!) să am în casă acel medicament care pare multora inofensiv- Algocalmin. Și poate chiar așa și este, pentru ei, însă nu și pentru mine.

Iar IGNORANȚA mea mă putea costa VIAȚA!

***

Acum câteva zile am mers din nou la mare! Si aș putea spune că m-am bucurat de fiecare rază de soare care m-a încălzit, de fiecare briză, scoică sau fărâmă de nisip care s-a așezat nestingherită pe pielea mea. Si mereu am zâmbit!!

Acolo fiind, mi-am propus să nu mai amân la infinit a spune povestea mea, sau măcar o mică parte din ea.

V-am  împărtășit experiența mea marcantă, din dorința de a fi mai bine informați cu privire la pericolul la care vă puteți expune și voi luând unele medicamente- din neștiință, ignoranță sau poate doar din pură întâmplare, în speranța ca astfel să luați măsurile necesare de urgență, înainte de colaps.

Anexez și acest site deosebit de explicit al tuturor simptomelor, cauzelor și complicațiilor ANAFILAXIEI, pentru a putea ști mai bine cum să preveniți sau, la nevoie, să acționați.

 https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/socul-anafilactic

Tuturor celor ce mi-au salvat atunci Viața le mulțumesc din suflet!!

Și-aș vrea cu toții să știe ca sunt foarte conștientă că tot ceea ce pot face astăzi li se datorează și lor.

Suntem oameni, și uneori ne simțim și chiar putem fi atât de vulnerabili! Dar alteori putem fi atât de puternici încât, cu un efort minim, putem salva vieți.

Dacă și TU ai avut o astfel de experiență marcantă ca a mea, nu ezita să o faci cunoscută.

Iubește Viața!

Stă și în puterea ta să ajuți, măcar pentru a atenționa cu privire la un eventual pericol. Uneori e mult mai bine să folosești experiența altora, decât să experimentezi tu, pe propria-ți piele!

***

“Când ajungi să iubești viața, vei vedea frumusețea în toate lucrurile posibile.”- Khalil Gibran

 

Vârsta noastră

Leave a reply

“Sunteți culorile pe care le alegeți.” – Vicky Wall

Zilele trecute am citit o postare a unei prietene care mi-a smuls instant un zâmbet de pe buze: ‘Nu știu cum să mă port la vârsta asta, că nu am mai avut-o niciodată!..’

Afirmația ei, extrem de simpatică și realistă, m-a inspirat în abordarea acestui subiect.

Sigur ați constatat și voi că sunt oameni care vă judecă prea des comportamentul, corelându-l cu vârsta.

De ce se întâmplă asta? Nu suntem noi cei care spunem mereu că suntem unici și vrem să ni se respecte unicitatea? Și-atunci, de ce să ne purtăm în același mod, să ne îmbrăcăm în același stil, sau să avem o traiectorie a vieții asemănătoare celorlalți?

Și pentru ce să ni se reproșeze că suntem prea ‘altfel’? De ce să nu putem face lucrurile în ordinea care ni se potrivește nouă? doar pentru că așa pare altora firesc?!

De pildă, de ce să nu pot avea mai întâi copil și apoi să studiez, dacă eu știu și pot gestiona bine situația? Poate a fi mamă e prioritatea mea.

Și de ce să fie atât de blamat divorțul, dacă cei doi nu se simt bine în acea relație? Eu îl văd ca fiind o mare dovadă de înțelepciune și curaj.

Și de ce ce să te căsătorești, dacă nu simți a fi important pentru tine acest statut?

Și de ce să devii mamă, dacă nu îți dorești? Nu ar fi dureros pentru acel copil să crească lipsit de afecțiune?

Și de ce să privim ca fiind neîmplinită o femeie care nu are copii? Poate că sunt anumite circumstanțe care nu au favorizat întâmplarea acestui miracol, dar pentru asta nu ar trebui suferința să-i fie dublată de judecățile celorlalți.

Consecințele alegerilor sau neputințelor noastre le vom suporta oricum noi, și nu altcineva.

Și nu cred că schimbarea unei cifre/număr trebuie să definească automat schimbarea comportamentului nostru, dar modul cum privim viața și oamenii din jur ne definește cu siguranță.

“Te-ai născut să fii original. Nu muri o copie.”- John Mason

Așa cum știm cu toții, Viața ne e dată pentru a fi trăită, iar noi suntem creatorii ei!

Tocmai de aceea, vă invit pe toți să privim cu mai multă Bunăvoință modul cum aproapele nostru jonglează cu aceasta, cu mișcări mai mult sau mai puțin flexibile, și să-i zâmbim cu mai multă Simpatie și mai ales cu Admirație, pentru că e posibil ca fiecare mișcare să fi însemnat pentru el mult Efort și Consecvență, ceea ce nu este întotdeauna vizibil și cu siguranță deloc simplu.

“Ești irepetabil. Există o magie despre tine care este a ta.”

-DM Dellinger

Durere

Leave a reply

 “If I wake up in the morning and nothing hurt, I would worry I was dead.”

DURERE. Un cuvânt scurt, dar cu semnificații atât de adânci și complexe.

Cu siguranță exclus a fi adăugat pe lista dorințelor tale, întotdeauna se înfiltrează ca un musafir nepoftit căruia, oricâte apropouri i-ai face, se preface că nu-ți înțelege semnalele și revine insistent la petrecerile tale, doar ca să te șicaneze.

Pe durata vieții noastre, durerea revine, capricioasă și mereu surprinzătoare, pentru a ne aminti parcă, iarăși și iarăși, că suntem vii, dar nu și demiurgi.

Durere fizică sau sufletească, persistentă sau ascuțită, dar mereu nedorită, surdă la dorințele noastre și întotdeauna mută, pentru că nimeni nu o poate auzi la propriu, oricât de acută ar fi.

Durerea este o suferință care ne sfâșie, mai ales prin modul ei atât de personal de a-și face simțită prezența.

Și cu toată istețimea noastră, e greu să o transpunem perfect în cuvinte.  Ironic parcă, nici măcar limbajul semnelor nu ne ajută!

De cele mai multe ori, lacrimile vin să ne liniștească, uneori în șiroaie, hidratându-ne și curățându-ne totodată sufletele. Și, pentru o vreme, se instalează iarăși pacea.

Durerea se strecoară apoi cumva, furișându-se tiptil, pândind găsirea următorului moment de atac, prielnic ei. Și asta doar dacă ai noroc, pentru că alteori se încăpățânează și își face de cap în mod constant și frenetic, fără nicio jenă parcă.

Și-atunci, ne străduim din răsputeri a o convinge să plece, dar nu întotdeauna știm dacă e bine să o atacăm direct sau să așteptăm o perioadă, pâna ce ea se plictisește de nepăsarea noastră, evident aparentă!

” Numbing the pain for a while will make it worse when you feel it.”- R. K. Rowling

În final, poate după multe încercări eșuate, ajungem să o înțelegem.

Durerea e ca un copil, care are nevoie de atenție, răbdare, ascultare, și mai ales căldură.

Ea cerșește atenția noastră, cu mult timp înainte de a începe să-și manifeste isteric prezența. Din diferite motive, sau poate doar din nepricepere ori ignoranță, nu o tratăm așa cum se cuvine, iar ea se înfurie și țipă, haotic, neștiind ce altceva ar fi bine să facă.

Din păcate, de cele mai multe ori tot noi suntem cei ce o chemăm, provocând-o, prin acțiunile noastre, iresponsabile și nesăbuite.. Iar apoi ne mirăm de ce  vine cu asalt asupra noastră, de parcă n-am avea absolut nicio vină.

Este adevărat că avem nevoie de lecții pentru a deveni înțelepți, dar ce ne facem dacă doar asimilăm cunoștințe, dar nu le punem în practică?

“Pain, pleasure and death are no more than a process for existence. The revolutionary struggle in this process is a doorway open to intelligence.”- FRIDA KAHLO

 

 

 

 

 

Nopți Albe

Leave a reply

Iubim la nebunie Somnul!

Dar, ca în orice relație serioasă, iubim într-un mod și procentaj diferit. 😉

Pentru că fiecare dintre noi are un organism unic, ale cărui necesități diferă, în funcție de numeroși factori.

Însă, ceea ce poate fi general valabil este faptul că toți vrem să fim relaxați și perfect odihniți, ca să avem o stare fizică și psihică foarte bună și să putem funcționa bine.

Când cei din jur ne spun că părem a fi obosiți, parcă ne privim mai mult în oglindă și ne analizăm cu mai mare atenție, ca să detectăm eventuala schimbare. Si-apoi ne propunem s-adormim mai devreme, mai mult, sau măcar mai profund! 😀

Dar oricât de mult sau bine am dormi, tot nu putem gestiona cu toții  în aceeași măsură situația pentru a ne relaxa fețele, pentru că viețile noastre, la fel ca și temperamentul, personalitatea și caracterul, sunt complet diferite.

Grijile noastre sunt altele și corpurile noastre sunt unice, la fel ca și zestrea ereditară; așadar, e firesc să avem o aparență estetică diferită, chiar și atunci când vârsta e aceeași.

Insuficiența somnului sau un somn neliniștit pun corpul la o grea încercare.

Dar Nopțile Albe.. de unde vin ele oare??

Gândurile noastre se perindă uneori haotic și e greu să le facem față; prea multe, prea neorganizate și uneori mult prea de neînțeles..

Unele Nopți Albe vin de la sine, și spunem deseori că.. doar Netflix e de vină! Altele însă, vin pentru că intenționat nu vrem să dormim, din dorința de a nu pierde ideile pe care trebuie să le așternem imediat, ca să nu dispară irevocabil în neant.

Deoarece Inspirația este ca o fată minunat de frumoasă și capricioasă, care ne intrigă cu jocul ei misterios și nefiresc de atrăgător, nu e deloc surprinzător dacă îi cedăm (și nu numai)! Ne lăsăm voit acaparați, ca să nu ratăm șansa de a trăi momentul, atât de dulce și irepetabil! Așadar.. Carpe Diem, frumoaso!!

Alte Nopți Albe se datorează coșmarurilor, care ne străpung mințile, răvășindu-le uneori pentru o bună bucată de vreme. Si lupta cu demonii închipuiți (sau nu!) poate dura ani, dacă nu aflăm motivul vizitei lor și nu reușim să-i calmăm.

Dar sunt și unele Nopți.. mai albe decât albul cel mai pur, în care demonii frumoși și vii ne posedă voit mințile, trupurile, visele și mai ales, sufletele.

Iubim Somnul!

Dar cel mai mult iubim să fim iubiți, așa că nu e de mirare că preferăm Nopțile Albe, luminate de raze de Soare, în care ne lăsăm seduși de demoni cu priviri agere și minți străpungătoare!

https://www.youtube.com/watch?v=74LXx0wSqMI

” She was soft as an Angel, but oh.. she could love with the furie of a Demon.”- N. R. Hart

 

Disonanțe

Leave a reply

Tuturor ne place să comunicăm, pentru că asta poate fi deosebit de relaxant (sau poate chiar motivant și inspirațional ), dacă partenerul de discuție este la înălțimea intelectuală/emoțională potrivită nouă.

Și ne place teribil de mult ca el să ne binedispună!! dar mai ales să simțim că ne ascultă și înțelege.

Și câți dintre noi nu suntem conștienți că râsul cristalin, surâsul diafan și mersul de gazelă ne lipsesc uneori din arsenal, dar vrem să fim acceptați și așa?

Pentru că ne place la nebunie să fim noi înșine, fără menajamente!! și știm că nu oricine poate fi capabil a ne accepta stângăciile, repetițiile și ideile ciudate (sau poate doar întortocheate)!

Libertatea în exprimare, fie ea percepută de alții ca fiind simplistă, plină de nonsens sau chiar vulgară, ne permite a fi noi, oamenii obișnuiți, dar atât de unici și irepetabili!

Și știm, din nou, că nu e mereu ușor a fi răbdător și atent la subiect, pentru a interveni la momentul oportun, fără a deveni iritant de insistent sau poate dimpotrivă, prea lent în reacții.

Așadar, având în vedere efortul depus, crezi că poate un ‘what the f*ck’ să schimbe atât de mult punctul tău (sau al celuilalt) de vedere, sau doar dă viață vieții, făcând-o mai aromată și mai apetisantă?

Părerile vor fi, desigur, împărțite, contextul încadrării tale fiind elocvent, dar urmărind reacțiile celorlalți poți înțelege acceptarea sau neacceptarea ta. 

Se întâmplă astfel că, deși în mod obișnuit ne simțim înțeleși și putem împărtăși idei în mod absolut liber cu o persoană anume și totul pare a fi uns cu miere, să ajungem a simți într-o zi că acel om nu mai înțelege adevăratele noastre bune intenții și blochează discuția, fără un aparent motiv plauzibil.

Desigur că suntem surprinși, sau poate chiar profund dezamăgiți, constatând cu uimire schimbarea ce nouă ne pare dramatică. Ne întrebăm atunci: de ce se întâmplă asta? Eram atât de spontani, deschiși și bine aliniați mental!!

Dar oare chiar este încă valabilă această afirmație? Și cum poți vreo secundă crede că totul se întâmplă fără motiv bine întemeiat?

Foarte mulți dintre noi percepem ușor schimbările fine de tonalitate, disponibilitate și deschidere.

Și totuși, de multe ori le ignorăm voit, sau doar le tolerăm pentru o vreme, așteptând ca situația să se îmbunătățească de la sine.

Mai devreme sau mai târziu, ne dăm seama că starea aceasta de nebuloasă ne afectează prea mult și că e cazul să o aducem în discuție, în mod direct, dându-i nu numai celuilalt posibilitatea de a se explica, dar mai ales oferindu-ne nouă dreptul de a înțelege cum stau lucrurile. Pentru că merităm cu toții ce e mai bun, dar mai ales onestitate!

Dacă motivele schimbării sunt întemeiate sau nu, doar tu ești în măsură a aprecia. Pentru că tu vei fi cel care suportă consecințele acceptării acesteia și numai tu poți stabili dacă omul și comportamentul lui nou îți mai sunt compatibile.

Un lucru este cert însă: se simte nevoia de schimbare! Înțelegerea cauzei ce a generat atitudinea diferită este un prim pas, necesar a fi urmat apoi de mulți alții, constând deseori într-o abordare diferită, care necesită nu doar iscusință, dar și curaj și multă voință! (Ca să evităm instalarea unui profund sentiment de căință..)

” Limba este armonia minții omenești. Ea conține atât trofeele trecutului său cât și armele viitoarelor sale victorii.”- Smuel Taylor Coleridge

Înger și Demon

Leave a reply

“Even the Devil was once an Angel.”

Ai putea crede că voi scrie un articol incendiar (abordat literar!) despre sexualitate. Și desigur că îți dorești să nu îți dau speranțe deșarte.

Ei bine, nici nu o voi face! Nu vreau să te dezamăgesc. Mi te doresc aproape..

Te vreau cu toată ființa și nu pot să-ți rezist. Îți simt respirația sacadată și știu că vrei și tu să te-apropii mai mult.

Vrei să fii tu, cel de ieri, de azi și de mâine, alesul tăcut, care nu spune mult, dar faptele-i sunt scut.

Vrei să mă impresionezi atât de mult încât nici să nu îmi treacă prin gând să-mi doresc altceva- doar să vreau să te simt, să te-admir, să-ți vorbesc, să te-ascult, să te-alint..

Și la rândul meu să te încânt- cu vorba, cu gustul, cu dorul, cu glasul, cu visul și, desigur.. cu Amorul! Și eventual, să mi te închin.

Cum să-mi pară asta un chin?

Doar ești Demonul meu.. divin!

Nu sunt eu Îngerul tău? demonic și eu.. la bine, la greu, mereu ancorată de sufletul tău.

Desigur că vin!! Sunt a ta, domnul meu..!

Deschide-ți larg porțile sufletului și aprinde repede lumina speranței, ca să te văd în toată splendoarea simplicității tale absolute.

Trage obloanele lumii exterioare peste neînțelegerea gândurilor noastre pure și hai să ne iubim.

N-ai vrea să creăm împreună un haos divin?

“She was an Angel craving chaos. He was a Demon seeking peace.”

Monștrii

Leave a reply

“Monsters are real, ghosts are real too. They live inside us, and sometimes, they win.”-STEPHEN KING

Zâmbim, dar nu întotdeauna cu sufletul.

Gândim și ne expunem gândurile, dar nu reușim mereu a spune tot ce simțim, oricât am încerca. Pentru că ele, cuvintele, nu pot conține toată esența vibrațiilor noastre emoționale. Și deși vrem să ne facem complet înțeleși, de foarte multe ori intervin blocaje emoționale care îngreunează procesul.

Sperăm să primim susținere și reacții care să ne propulseze spre atingerea viselor dorite sau cel puțin să fim lăsați a le exprima, dar suntem uimiți de realitatea atât de contrară așteptărilor noastre.

Dar cum ar putea ceilalți să știe totul despre fricile noastre, dacă nu le exprimăm în cuvinte simple, care să formeze mesaje ușor de înțeles?

Copilul existent în fiecare din noi vrea să fie ascultat, mângâiat și împăcat, iar el își face simțită prezența atunci când te aștepți mai puțin și vrea atenție sporită. Dar nimeni nu-l aude, pentru că el nu știe să-și ceară conștient și asumat drepturile!

Cu toții vrem să primim cumva certitudinea de a fi acceptați și, la nevoie, iertați pentru devierile noastre. Pentru că, deși fricile sunt complet diferite, în realitate ne zbatem cu toții să ieșim din aceeași imaginară pânza lipicioasă de păianjen. Toti avem slăbiciuni, vulnerabilități și temeri!

Așadar.. de ce să nu ne ajutăm reciproc, dându-ne posibilitatea de a ne exprima, chiar și ridicol de nepricepuți, ascultând mai mult glasul inimii și criticând mai puțin?

Sunt momente când trecutul revine inopinat de viu în memoria noastră, iar teama de a nu se repeta evenimente nedorite crește într-un ritm atât de amețitor, încât pentru o vreme ne putem dezechilibra și cădea iremediabil în gol.

În descinderea aceea tulburătoare și fără direcție clara ne putem eventual grav răni. Atunci avem nevoie cel mai mult de sprijin și compasiune, nu de refuz, critică sau respingere.

“Knowing your own darkness is the best method for dealing with the darknesses of other people.”-Carl Jung