Category Archives: impresii

O dată-n viață

Ce ai vrea să faci cel puțin o dată în viață, dar nu ai îndrăznit sau reușit până acum, din diverse motive, existente în realitate, sau doar inventate ca să-ți justifici oarecum această “lipsă de libertate”?

E o întrebare.. la care trebuie să-ți răspunzi tu singur (și poți păstra aceste gânduri doar pentru tine), pentru că numai tu îți cunoști suficient de mult gândurile și dorințele, așadar răspunsul -în totalitate- îți aparține!

Acest exercițiu te va determina să te autoanalizezi, căutând acel Ceva care lipsește momentan din viața ta.

Sigur lista ar putea părea scurtă la început, dar pe măsură ce vei aprofunda subiectul îți vei da seama cât de multe lucruri ai amânat, crezând că încă nu e momentul, sau că vei face asta când vei avea mai mult timp, bani, chef de viață (sau doar când vei fi puțintel mai îndrăzneață!).

Dar dacă zilele ți-ar fi numărate, cele mai adânci dorințe ar ieși urgent la suprafață, fără doar și poate!!

Dar așa, e posibil să te gândești ceva mai mult până când vei găsi în ascunzătorile minții ceea ce ai refuzat să-ți oferi, sau poate numai a-ți imagina că s-ar putea întâmpla.

Spune, ai vrea să te aventurezi într-un loc anume, sau să spui cuiva ceva ce nu ai îndrăznit niciodată a spune? să încerci ceva ce ți-a fost teamă a nu eșua, sau doar pentru că nu ai avut curaj să accepți această provocare de a face o așa mare schimbare?

Cu cât ne gândim mai mult, cu atât înțelegem că dorințele noastre sunt aproape nelimitate.

Și totuși, în felul acesta, ne-am forța puțin imaginația să lucreze și am face abstracție de impedimentele voit sau nevoit existente.

Așadar, tu ce ai vrea să faci măcar O DATĂ-N VIAȚĂ?

Privește direct adevărul în față, acceptă-ți dorințele, oricât ar părea ele de copilărești, banale, absurde, sau ireale, și vezi ce-ai putea face, dacă minunea de a le îndeplini ți-ar apărea așa, pe “nepusă masă”, în cale! 😉 🙂

 

Recunoștință

“Gratitude is a powerful catalyst for happiness. It’s the spark that lights a fire of Joy in your soul.”- Amy Collette

*****

Vara trecută mi-a murit un prieten drag.

Bineînțeles că pierderea aceasta m-a răvășit, mai ales că atât el cât și noi toți, cei apropiați, știam deja că timpul lui era extrem de limitat.

Se spune că numai celor puternici li se poate întâmpla un așa fenomen: de a-și aștepta calm sfârșitul oricum ireversibil, acceptând cu înțelegere (și chiar zâmbitor) neputința de a face vreo schimbare care să modifice traiectul- cu siguranță unul nu doar greu, ci teribil de sfâșietor!

Începutul Sfârșitului, cum l-a numit el, sau ‘Ultimul capitol’ al poveștii, pe care uneori, în situații mai speciale, îl poți singur (sub supraveghere medicală) alege, a fost ca o “trezire” pentru noi toți, generând noi întrebări și perspective.

Trăim suficient de intens fiecare moment? Suntem destul de recunoscători pentru minunea de a fi aici, acum? Le spunem suficient de des celor dragi cât de mult îi apreciem și iubim?

Răspunsul este întotdeauna NU, pentru că ne pierdem în vâltoarea vieții (cum îmi place mie să spun), uitând că nu suntem eterni, încăpățânându-ne deseori a ierta sau a cere iertare, a asculta explicații sau chiar a le oferi, când e cazul.

Și de ce se întâmplă asta? Pentru că trăim cu impresia că mai avem destul Timp de trăit! 

Dar dacă nu e așa? 

Întotdeauna suntem uimiți de rapiditatea curgerii timpului, a vieții, și parcă nu ne vine a crede că mai ieri eram copii, după care revenim la starea inițială de oarece inconștiență și lipsă de apreciere și iarăși nu dăm timpului valoarea bine meritată.

Și cum poți da mai multă valoare timpului decât luptând zi de zi a-ți contura visele? Mai concret spus, contribuind faptic la a le transforma în realitate, chiar dacă ți se pare că asta înseamnă doar o picătură în marele ocean. 

Gândul că ziua de mâine poate să nu mai existe și că aceea pe care o trăiești acum poate fi ultima, te poate ajuta să stopezi să amâni a spune ceea ce a rămas nespus.

Dispariția cuiva drag poate fi un moment serios de reflecție, în care prioritățile se pot schimba radical. Conotația vieții însăși poate căpăta rapid, pentru tine, alt sens.

Mereu vom simți că nu avem timp destul, posibilitățile de a-l ‘consuma’ fiind extrem de multiple, la fel cum și pe măsură ce înaintăm în vârstă începem să credem că oamenii dispar mult prea devreme dintre noi.

Dar dacă ajungem să descoperim sensul adevărat al prezenței noastre aici și dacă înțelegându-ne menirea reușim să jonglăm cu toate resursele noastre așa încât să inspirăm, să motivăm, sau să schimbăm cumva în bine lumea, oricât de mic ne-ar fi universul, atunci o să înțelegem poate că nu plecăm nicăieri.

Ne transformam într-o altă materie, dar rămânem aici, prin impactul avut asupra celorlalți. Și ce bine-ar fi să dăm un sens frumos vieții, evidențiind binele, compasiunea, bunătatea și adevărul.

Așadar, prietenul meu nu a plecat, pentru că a știut să rămână  în sufletul meu prin căldura sufletească pe care a emanat-o când era și o prezență fizică. Pentru că a fost un om remarcabil prin puterea de a aprecia mereu frumosul din jur și respectul față de natură, oameni și viață, oricât de grea ar fi.

Pentru că acel Guul pe care eu l-am cunoscut își trăia viața plin de recunoștință, pozitivitate și iubire față de semeni, încercând să-i ajute și să-i înțeleagă.

A vedea frumusețea unor plante pe care alții le-ar considera buruieni nu este în puterea oricui. Pot spune că el m-a cucerit cu inima lui de “prinț” și tocmai de-aceea ne-am apropiat și sufletele noastre s-au înțeles atât de ușor.

Credeți că sunt tristă gândindu-mă că nu îl mai pot întâlni?

Acum, că totul s-a calmat, înțeleg că prezența lui în viața mea a adus un plus de bucurie pentru care nu pot decât să fiu recunoscătoare. Sunt în inima lui, așa cum obișnuia să îmi spună, metaforic desigur, și asta mi se pare de-ajuns.

“Joy is the simplest form of Gratitude.”-Karl Barth

“Living in a state of gratitude is the gateway to grace.”- Arianna Huffington

**In memoriam Guul Nap **

 

Zile însorite, vă ador!

Pentru că primăvara s-a hotărât în sfârșit să ne bucure sufletele, ne-am gândit și noi, fetele-cochetele (expatele 😀 ), să mergem la plimbare.

Inopinat, prietena mea filipineză Argentina (alias ‘Ghie’) ne-a propus o ieșire pe care niciuna dintre noi nu s-a gândit să o refuze.

Și cum ai putea să refuzi oare o Plimbare la Mare, într-o zi cu Soare, care să coincidă cu admirarea lanurilor de Flori a mult vestitelor câmpuri olandeze? Mai ales că soarele e ceva atât de prețios în această țară, ai cărei locuitori sunt foarte conștienți că trebuie să profite de fiecare minuțel de sorire!

Pentru că, se știe bine, a locui în Olanda înseamnă nu doar că ai posibilitatea de a merge nestingherit pe bicicletă, ci și că trebuie să ai tăria de a face față intemperiilor specifice climatului maritim.

Zis și făcut! 😉

Cum spontaneitatea ne caracterizează pe toate patru (trăsătură deloc cu specific olandez, desigur), dis-de-dimineață (dar nu cu noaptea-n cap, că nu așa îi stă bine unei fete care știe ce important e somnul de frumusețe, așadar în jur de ora ZECE), am început ‘negocierile’ cu privire la obiective, timp și loc de întâlnire.

De cum s-a stabilit destinația – Mare, Soare, Flori – entuziasmul a pus complet stăpânire pe noi.

Și ce poate fi mai clar de-atât unor fete dornice de aventură și un pic cu capu-n nori!?

Îmbrăcare în viteză mare, un rucsac cu ceva lucruri necesare, alese cam la-ntâmplare, și..

gata!

Trecând peste detaliile prea puțin importante, pot spune doar că totul a mers șnur. Cu multe zâmbete și un schimb rapid de mașini în Carpoolplaats Apeldoorn-Hoenderloo, am dat bice cailor putere.

Am flirtat puțin -desigur- cu domnul GPS prin intersecții, iar apoi ne-am jucat jocul culorilor- Preludiul Ideal dinaintea faptelor, aș putea spune, pentru că așa se cere, daca vrei Orgasm-minune! 😀

La un moment dat, am ‘racolat’ și ultimul membru al aventurii- ‘Alina nr. 2’, care ne-a surprins venind cu o plasă plină de bunătăți!

Cererea a fost făcută pentru că foamea devenea din ce în ce mai stringentă, iar oferta a depășit complet așteptările tuturora!!

Și pe această nouă Alina, deși îmi era complet necunoscută, am început să o îndrăgesc imediat ce a scos la iveală acei delicioși macarons, apoi merele, caisele, ciocolata și multe alte minunății de care un Haplea înfometat nu se poate sătura -evident- imediat!!

Bucuros nevoie mare de așa echipă ‘tare’, Soarele s-a gândit să ne brăzdeze puțintel fețele, dar noi ne-am prins la timp și l-am fentat imediat, cu ochelarii din dotare sau, în cazul meu, dobândiți prin împrumutare.

Pentru că ‘Alina nr. 1’ și ‘Alina nr. 2’ s-au oferit rapid să mă salveze, am avut dintr-o dată de-ales între a fi Misterioasă ori Distrată. Dar cum știam că cea din urmă calitate oricum mă caracteriza, am decis imediat s-o am și pe prima, uite-așa!! 😀

Și-am mers, și-am mers, la lalele și narcise (nu bujori!!) și-am tot marcat momentele de exaltare cu ‘videos’ și ‘selfies’, că era nevoie mare!

Și-am tot profitat de Soare!

În final, la ceas de seară, am ajuns la Mare!

Apusul de Soare ne aștepta, dar nouă, fetelor, ne place mult shoppingul, așadar ne-am gândit să-l ținem în suspans, ha!

( Să-și pună domnișorul pofta-n cui, da?)

După probarea de rigoare, cu multe râsete si maimuțăreli, fel de fel, am alergat fericite spre Marea cea Mare!!

Ce splendoare!!

Dar nici n-am putut să-mi trag sufletul puțin, că dintr-o dată mi-a dispărut zâmbetul misterios de pe chipul senin!

Ochelarii mei ‘aproape GUCCI’ erau de negăsit, așa că am făcut cale întoarsă frumușel spre magazin. După ‘lupte seculare’ care-au durat o veșnicie :D, am descoperit că ei stăteau cuminți, agățați la gâtul meu (EXACT sub bărbie!), așteptând să-mi revin din suspin!

Ce bucurie!!!

Ca o căprioară zglobie, am alergat printre dunele de nisip ca să dau vestea minunată suratelor mele îngrijorate.

Dar, dintr-o dată,

inima a încetat parcă să-mi bată!

Telefonul meu era acum de negăsit!! Fetele strigau bucuroase că mă așteaptă la o nouă rundă de filmare, iar mie îmi tremura vocea și parcă rămăsesem și fără picioare.

Zburdând zglobie printre dune, nu m-am gândit că telefonul subsemnatei poate fi la fel de săltăreț și plin de vioiciune!

Și TE ROG SĂ MĂ CREZI (pe cuvânt de blogger, mon cher!), niciodată geometria mea în spațiu nu a fost atât de bună! Am analizat unghiuri și chiar am calculat ipotenuze așa de bine că doar în 2-3 minute, am rezolvat cea mai grea problemă din lume!

Sau poate doar s-a întâmplat o mare Minune???

Răspunsul acesta chiar nu-l știu, dar cert este că în nisipul fin și-auriu

mi-am regăsit dintr-o dată Iubitul Zglobiu! :))

Fericirea mea chiar nu pot acum deloc s-o descriu!

Tot ce știu e că de-atunci m-am putut bucura înmiit de tot și toate și am realizat încă o dată cât sunt de Panicoasă, Aiurită și Norocoasă!!

M-am întors cu un zâmbet cât casa la prietenele mele, unde am descoperit uimită că lipsea una dintre ele. Și ea pierduse aparent ochelarii, care dacă ar fi putut vorbi, probabil ar fi spus răspicat, extrem de bosumflați, că sunt în mașina ei.. uitați!!

Povestea se încheie cu un ‘happy end’ cu iz de vacanța! Cu multe hohote de râs, mâncare bună si chiar cu o neașteptată gratuită băutură!

Iată, așadar, dovada clară că  Olanda funcționează

(nu-i nimic așa, într-o doară!! )

pe principii bine stabilite, precum ‘cel mai aiurit, cel mai bine servit’,

proprietarul restaurantului sperând probabil (OARE??)

ca data viitoare

să ne pierdem și capul printre acele dune, la Marea cea MARE !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sora cea Mare

“Adevărata savoare a Vieții se găsește înlăuntrul vostru.”- OsHo

În curând va fi ziua surorii mele.

Mai demult, nu îmi păsa mai deloc de asta. Cadouri, tort, flori? Nu-ți bate capul! Când s-a căsătorit, aveam doar vreo 3 anișori, iar diferența de 18 ani e destul de mare, se pare.

Privind poze de la nunta ei, copil fiind, mi se părea că văd o prințesă, nicidecum pe sora mea. Deși, trebuie să recunosc, uneori nu îmi aminteam că mai am o soră și mă uitam cu uimire la mama, când spunea câte ceva despre ‘Sora mai Mare’!

“Sora mea? Care? Mai am una?” Ce mirare!!

Dar sora mea nu uita că ne are! și deși nu ne întâlneam foarte des, pentru că locuia în alt oraș (care pe-atunci mi se părea infinit de mare și de îndepărtat), niciodată nu venea fără dulciuri, jucării si bineînțeles, hăinuțe, care mi se păreau fantastic de frumoase, nu doar drăguțe!

Eram toată numai zâmbet când primeam complimente, referitoare la ele, și nu uitam să specific “sunt de la Mariana’! Deși, o sa-ți spun un mic secret: mult timp am numit-o Manana!

Când o vedeam venind, de departe, țipam de bucurie si alergam cât puteam de repede ca să îl găsesc pe fratele meu, să ne bucurăm împreună. Pentru că, neavând telefon pe-atunci, venirea ei era întotdeauna o mare Surpriză! Nu-mi încăpeam în piele de-atâta bucurie, drept pentru care uneori îmi venea parcă să mă ascund, de frică să nu încep să plâng!

Cel mai mult mă bucuram că venea la noi și cu cei doi copii ai ei, cu care ne jucam împreună, cântam, chicoteam, chiuiam și bineînțeles că ne și certam. Război și pace, cum altfel?!

Asta pentru că, după căsătorie, lucru absolut firesc pe-atunci, Sora cea Mare a devenit rapid Mamă. Ocupată fiind cu creșterea copiilor, vizitele s-au mai rărit, dar s-a-ntâmplat și un lucru bun: pronunția numelui ei s-a îmbunătățit!

Mi-a plăcut să fiu cea mai mică din casă, deși când am crescut i-am reproșat mereu mamei mele (poți râde cu sau de mine!) faptul că nu m-a născut mai devreme. “De ce ai făcut asta?” o întrebam deseori. Si ea zâmbea sau chiar râdea, iar eu mă supăram și mai mult (evident, tot pe ea)!

De parcă ar mai fi putut cumva schimba ceva..

Chiar mi-a plăcut mult să fiu cea mai mică din familie și o să-ți spun imediat și de ce. Mama îl certa mereu pe fratele meu, spunând: ea e mai mică, tu trebuie s-o ajuți, că ești fratele ei! Iar eu râdeam pe înfundate, știind că nu prea o să aibă de ales și o să se conformeze, făcând de toate.

E un mare avantaj să fii Prâslea al casei, n-am ce zice..!

E de-nțeles, așadar, că Sora cea Mare îmi părea nespus de mare mie! Și mulți presupun și acum, privind pozele, că ea este mama noastră.

Și, daca ne-ai fi văzut când mergeam în vizită pe la ea, cu siguranță ai fi crezut și tu așa! Pentru că noi ne jucam toată ziua pe-afară, cu copiii ei, precum frații, iar ea ne pregătea masa, mergea la muncă și îngrijea casa.

De multe ori o vedeam privindu-ne din spatele ferestrei, zâmbind, iar noi ne jucam în parcul din fața casei, și-atunci îi făceam semn rapid cu mâna și continuam joaca, chicotind.

Îmi plăceau la nebunie acele vacanțe!

Nu de puține ori, Sora cea Mare ne spunea că o doare capul. Și, ce-i drept, era un amănunt pe care nu prea îl băgam în seamă. Astea-s lucruri firești, care trec de la sine; iei o pastiluță și gata, se întâmplă o minune!

Așa mi se părea pe-atunci. Și mult timp așa a crezut și ea.

Până când, liceeană fiind, am fost anunțată că Sora cea Mare este în spital.

Tumoră pe creier. Ce BIZAR!

Sună destul de nefiresc să ai un membru din familie grav bolnav. Nu e deloc un subiect care să-ți aducă bucurie, se știe! Și chiar dacă mergi la mare, la soare, totuși nu poți să ignori o așa ‘întâmplare’, care dintr-o dată te face puțintel mai special, sau.. chiar mai mare!

Mi-amintesc acum de parc-ar fi fost ieri cum, după multe luni de la a doua operație, am primit o scrisoare. Pentru că surorii noastre îi plăcea foarte mult să ne scrie scrisori lungi, povestind noutăți despre toți și toate, laolaltă-adunate!

Încă un mare motiv de bucurie! Iar ea continua consecvent să ne scrie.

Dar de data aceasta, literele din scrisoare erau indescifrabile..

Asta ne-a cam îngrijorat. Dar ea a repetat scrisul pâna când a revenit la normal și scrisorile și vizitele au curs iarăși lin. Dar poate asta sună deja banal!?

Si așa au trecut anii, vreo 9 la număr!

Dar hai să uităm de numărătoare și să revenim la ziua cea mare, pentru că în curând va fi ziua ei și, cu siguranță s-ar bucura să îi spun la mulți ani.

Dar acum am să-ți spun o nouă mirare: sunt deja puțintel mai mare decât Sora cea Mare!

Anul trecut aș fi putut spune că avem aceeași vârstă, dar așa cum vă povesteam o dată, doar mie mi-a fost dată ceva mai multă Viață.

A ei s-a terminat, cumva, așa cum se termină toate poveștile, cândva. Tot la fel cum se încheie acum și povestea mea, adevărată, dar nu numai cu iz de melancolie, ci și de Recunoștință, Admirație, Bunătate, faguri de miere, nucșoare, socată.. Și, deși pare ciudat, chiar Bucurie!

Pentru că Viața merge mereu înainte, în pas vioi, și nu ne putem întoarce decât cu gândul, uneori, înapoi..

De lucrul acesta îți dai seama cumva, la un moment dat, și nu poți decât să te bucuri, apreciind Viața cât poți de mult, Visând, Dansând, Cântând, și mai ales Râzând.

“Cel mai tare și-a folosit Viața cel care s-a bucurat cel mai mult de ea.”- Samuel Butler

 

 

 

 

 

 

De excepție!

“Nu există întâlniri întâmplătoare.”- James Redfield

În doar câteva secunde, am stabilit să ne întâlnim. Si, culmea culmilor, am simțit c-ar fi ceva absolut firesc!

Ce-i drept, gândurile ni se împleteau mereu frumos, iar vorbele noastre erau ca un puzzle imaginar, de curând început, care cerea să fie completat rapid.

Și, mai în glumă, mai în serios, de pe o zi pe alta am țesut un plan ad-hoc. Oh, nu te pripi, referitor numai la timp și loc!

Dintr-o dată, mi-am dat seama înainte de întâlnire că abia îi știam numele, pentru că întotdeauna am dat atenție numai discuțiilor noastre haioase, oarecum copilăroase.

Cumva am luat-o amândoi puțin razna? începeam să mă-ntreb. Și totuși..

Simțeam că vibrațiile noastre erau bune, și asta nu pentru că el cânta foarte frumos la diferite instrumente pe care eu (doar) le ascultam cu plăcere, dar vocea lui la telefon mi-a confirmat rapid presimțirea. Vorbea repede, foarte spontan și cursiv. Exact ce îmi doream de la un partener de discuție pe măsură!

În cele câteva minute am făcut o scanare rapidă și concluzia s-a definitivat: avea să fie o Întâlnire de Excepție; se va vorbi mult și bine!! Și, ca prin minune, toate reținerile s-au risipit.

M-am mai uitat o dată la poză, ca să fiu sigură că-l voi recunoaște. Și crede-mă, am și ajuns la timp! Ce-i drept, ca o lady (deși una puțin ciufulită și pe bicicletă), cu 1-2 minute mai târziu.

Nu a fost nevoie să-l caut, pentru că ne-am recunoscut de la distanță și ne-am întâmpinat reciproc cu un zâmbet larg!

Cum a desurs totul? Neașteptat de fluid, de parcă nu ne văzusem.. de ieri.

Subiectele au fost nenumărate, am râs și povestit continuu și ne-am uimit reciproc de asemănarea caracterelor noastre, dar și a glumelor, încadrate pe aceeași lungime de undă.

Și timpul s-a scurs incredibil de rapid, prea rapid!

Am fi stors fiecare minut, sperând ca printr-o minune să-și prelungească viața cu câteva secunde, dar în final ne-am împăcat cu ideea că frumosul ne-a împresurat suficient de mult, așa încât bateriile spiritualului să ni se fi încărcat pentru o bună bucată de vreme.

Am numit Întâlnirea aceasta ca fiind una de Excepție, pentru că am simțit că am cunoscut un suflet cald și am pus bazele unei prietenii fără interese meschine, în care binele reciproc primează.

Mai nou, vorbim pe chat cu nenumărați oameni, lumea virtuală putând fi extrem de vastă. Și fiecare dintre noi ne construim zi de zi propria realitate.

Pentru aceasta, selectăm continuu partenerii de discuție, ajungând ca la un moment dat pe unii să ne dorim a-i întâlni și în plan real. Dacă selecția e bine făcută și intențiile coincid, iar dorința de bine este mutuală, cu siguranță se pot lega prietenii deosebite, benefice ambelor părți.

“Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanțe chimice: dacă există o reacție, amândoi suferă o transformare”.- CARL GUSTAV JUNG

***

“Prietenia este confortul inexprimabil de a te simți în siguranță cu o persoană fără a trebui să-ți cântărești gândurile, nici să-ți măsori cuvintele.”

– GEORGE ELIOT

Cum să îmbunătățești o Femeie Perfectă

“There is nothing more rare, nor more beautiful, than a woman being unapologetically herself; comfortable in her perfect imperfection. To me, that is the true essence of beauty.” – Steve Maraboli

***

Ești Perfectă! i-a spus el, iar ea a zâmbit ușor, galant, și i-a spus mulțumesc.

Nu a refuzat deloc complimentul, și nu pentru că așa știa că îi stă bine unei femei, ci pentru că era pe deplin conștientă de calitățile pe care le deține.

Ce rost avea să întrebe ce vrea el să spună? Ea știa mai bine ca oricine ce se ascunde înlăuntrul ei: atât de multe gânduri frumoase, emoții profunde, dorințe și pasiuni fierbinți, dar mai ales afecțiune.

Toate erau înălțătoare, iar cei ce ajungeau să îi descopere mirajul nu doreau decât să i se abandoneze.

Ai putea să îți dorești mai mult de la o Femeie Perfectă?

Desigur! Mai întâi de toate, să rămână Perfectă, atât acceptându-și perfecțiunea, cât și refuzând a primi mai puțin decât merită.

Pentru că Femeia Perfectă își cunoaște valoarea. Tocmai de aceea, ea se va retrage frumos din orice joc fără sens și va păși elegant pe drumul potrivit ei, lipsit de machiavelism.

Uneori, demersul ei va cere mult timp, pentru că drumurile pot fi întortocheate și înguste, dar asta nu îi va bloca voința, curajul și priceperea de a găsi calea, chiar dacă se va descoperi în mijlocul unui labirint dificil.

Femeia Perfectă are o dorință avidă de continuă îmbunătățire.

Mai e nevoie de așa ceva? Cu siguranță, pentru că perfecțiunea se referă la momentul aici și acum, dar nevoia de schimbare este permanent necesară, pentru că viața în esență înseamnă transformare și adaptare la noua realitate.

Ar fi bine să se rețină faptul că o Femeie Perfectă poate căpăta și mai multă strălucire primind mereu afecțiunea, sinceritatea, încurajarea și loialitatea celor dragi sufletului ei. Pentru că ei îi pasă de căldura, gândurile și emoțiile lor sincere, iar susținerea lor morală o motivează.

Femeia Perfectă respiră bunătate, compasiune, empatie, dorință de autodepășire, dar și dorința de a-și ajuta semenii, la nevoie. Desigur, cu acceptul acestora, pentru că încercarea de a intra cu forța în viața cuiva nu a dat niciodată roade bune.

Femeia Perfectă se simte perfect atunci când este iubită, și tocmai de aceea perfecțiunea ei este simțită mai cu seamă de cei ce o iubesc.

“Femeia este ca un trandafir: te parfumează cu iubire când te îngrijești de sufletul ei și te înțeapă cu sarcasm când uiți să-i oferi asta. “– Rita Drumeș

 

 

 

Exist!

Sunt 11 ani de când puteam să fiu numai o amintire.

Și totuși.. exist! Pentru ca am avut norocul să primesc ajutor în timp util, chiar dacă eu, în învălmășeala de stări care doar se agravau, minut după minut, începeam să accept deja că timpul meu fizic în aceasta lume se încheie.

Trecuseră câteva minute și totul se întuneca din ce în ce mai mult, ca apoi să simt cum intru în Lumina care părea că se apropie de mine; sau eu m-apropiam de ea? E ultima imagine pe care îmi amintesc să fi avut-o, înainte de a-mi pierde cunoștința.

Alergia la o substanță pe care o conțin anumite medicamente este motivul pentru care am avut nevoie atunci de ajutor medical de urgență.

Norocul meu a fost ca spitalul să fie la 15 minute distanță, pentru că eu deja nu mai puteam merge și vorbi deloc, iar respirația nu mai era normală, la venirea ambulanței.

Mi s-a spus atunci că am intrat în Șoc Anafilactic, sau ANAFILAXIE, și că aș mai fi putut rezista maxim o jumătate de oră de la ingerarea medicamentului, atât de puternice erau reacțiile.

Se prea poate. Dar tot ce știu acum cu siguranță este că mie mi-a fost dată ceva mai multă VIAȚĂ!

Primul meu noroc a fost că, înainte să nu mai pot vorbi, să îmi amintesc totuși de pastila luată și să îi povestesc prietenului meu de ea. Cum el făcea duș, nu știa nimic despre pastilă, iar eu nu vedeam atunci nicio conexiune cu alergia la alt medicament. Dar simptomele se agravau foarte rapid și-atunci am concluzionat că pastila era singura care îmi putea declanșa acea stare de rău.

Și-apoi, am avut norocul de a avea medici foarte buni și un serviciu de ambulanță rapid în Spitalul Municipal din Mangalia, România. Pentru că eram în vacanță la mare, într-un hotel foarte frumos din stațiunea Olimp..

Un alt noroc a fost rapiditatea fetiței mele (care avea doar 9 ani pe-atunci), de a coborî, deși foarte speriată, scările celor cinci etaje, pentru a anunța la recepția hotelului să sune de urgență ambulanța. Telefonic nu se putea lua legătura cu recepția, nu îmi amintesc de ce, iar liftul părea că nu mai vine..

Multe lucruri ce s-au întâmplat nu mi le-am putut aminti dupa aceea și, pentru o vreme, am fost într-o stare de șoc emoțional. Dar știu cu siguranță că mi-era tare greu sa zâmbesc, tocmai eu, care eram din fire un zâmbărici de fată.  Pentru mult timp s-a așternut pe fața mea un fel de mască gravă, pe care n-o mai puteam îndepărta.

“Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc” – Octavian Paler

În cazul meu, acei oameni necunoscuți m-au ajutat să-mi păstrez Viața!

Dar hai mai bine să clarificăm ce anume s-a întâmplat.

Ca oricare om, nici eu nu iubesc durerea (de cap, stomac, orice!). Aceasta fiind foarte puternică în ziua aceea, din dorința de a o stopa mai repede am luat nu o pastilă, ci două!

Dar, din nefericire, nu m-am informat bine, deși avusesem deja un episod de reacție alergică la substanța aceasta- METAMIZOL, cu 20 de ani înainte!! Și nici nu am fost atenționata de existența substanței și in alte medicamente, fapt la care eu nu m-am gândit deloc.

Atât de grav nu a fost însă acum 20 de ani, am crezut eu, cu naivitatea specifica adolescentină- doar ceva reacții cutanate. Probabil pentru că mi s-au administrat rapid ANTIHISTAMINICE?

De-atunci, am evitat mereu (cu sfințenie!) să am în casă acel medicament care pare multora inofensiv- Algocalmin. Și poate chiar așa și este, pentru ei, însă nu și pentru mine.

Iar IGNORANȚA mea mă putea costa VIAȚA!

***

Acum câteva zile am mers din nou la mare! Si aș putea spune că m-am bucurat de fiecare rază de soare care m-a încălzit, de fiecare briză, scoică sau fărâmă de nisip care s-a așezat nestingherită pe pielea mea. Si mereu am zâmbit!!

Acolo fiind, mi-am propus să nu mai amân la infinit a spune povestea mea, sau măcar o mică parte din ea.

V-am  împărtășit experiența mea marcantă, din dorința de a fi mai bine informați cu privire la pericolul la care vă puteți expune și voi luând unele medicamente- din neștiință, ignoranță sau poate doar din pură întâmplare, în speranța ca astfel să luați măsurile necesare de urgență, înainte de colaps.

Anexez și acest site deosebit de explicit al tuturor simptomelor, cauzelor și complicațiilor ANAFILAXIEI, pentru a putea ști mai bine cum să preveniți sau, la nevoie, să acționați.

 https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/socul-anafilactic

Tuturor celor ce mi-au salvat atunci Viața le mulțumesc din suflet!!

Și-aș vrea cu toții să știe ca sunt foarte conștientă că tot ceea ce pot face astăzi li se datorează și lor.

Suntem oameni, și uneori ne simțim și chiar putem fi atât de vulnerabili! Dar alteori putem fi atât de puternici încât, cu un efort minim, putem salva vieți.

Dacă și TU ai avut o astfel de experiență marcantă ca a mea, nu ezita să o faci cunoscută.

Iubește Viața!

Stă și în puterea ta să ajuți, măcar pentru a atenționa cu privire la un eventual pericol. Uneori e mult mai bine să folosești experiența altora, decât să experimentezi tu, pe propria-ți piele!

***

“Când ajungi să iubești viața, vei vedea frumusețea în toate lucrurile posibile.”- Khalil Gibran

 

Vârsta noastră

“Sunteți culorile pe care le alegeți.” – Vicky Wall

Zilele trecute am citit o postare a unei prietene care mi-a smuls instant un zâmbet de pe buze: ‘Nu știu cum să mă port la vârsta asta, că nu am mai avut-o niciodată!..’

Afirmația ei, extrem de simpatică și realistă, m-a inspirat în abordarea acestui subiect.

Sigur ați constatat și voi că sunt oameni care vă judecă prea des comportamentul, corelându-l cu vârsta.

De ce se întâmplă asta? Nu suntem noi cei care spunem mereu că suntem unici și vrem să ni se respecte unicitatea? Și-atunci, de ce să ne purtăm în același mod, să ne îmbrăcăm în același stil, sau să avem o traiectorie a vieții asemănătoare celorlalți?

Și pentru ce să ni se reproșeze că suntem prea ‘altfel’? De ce să nu putem face lucrurile în ordinea care ni se potrivește nouă? doar pentru că așa pare altora firesc?!

De pildă, de ce să nu pot avea mai întâi copil și apoi să studiez, dacă eu știu și pot gestiona bine situația? Poate a fi mamă e prioritatea mea.

Și de ce să fie atât de blamat divorțul, dacă cei doi nu se simt bine în acea relație? Eu îl văd ca fiind o mare dovadă de înțelepciune și curaj.

Și de ce ce să te căsătorești, dacă nu simți a fi important pentru tine acest statut?

Și de ce să devii mamă, dacă nu îți dorești? Nu ar fi dureros pentru acel copil să crească lipsit de afecțiune?

Și de ce să privim ca fiind neîmplinită o femeie care nu are copii? Poate că sunt anumite circumstanțe care nu au favorizat întâmplarea acestui miracol, dar pentru asta nu ar trebui suferința să-i fie dublată de judecățile celorlalți.

Consecințele alegerilor sau neputințelor noastre le vom suporta oricum noi, și nu altcineva.

Și nu cred că schimbarea unei cifre/număr trebuie să definească automat schimbarea comportamentului nostru, dar modul cum privim viața și oamenii din jur ne definește cu siguranță.

“Te-ai născut să fii original. Nu muri o copie.”- John Mason

Așa cum știm cu toții, Viața ne e dată pentru a fi trăită, iar noi suntem creatorii ei!

Tocmai de aceea, vă invit pe toți să privim cu mai multă Bunăvoință modul cum aproapele nostru jonglează cu aceasta, cu mișcări mai mult sau mai puțin flexibile, și să-i zâmbim cu mai multă Simpatie și mai ales cu Admirație, pentru că e posibil ca fiecare mișcare să fi însemnat pentru el mult Efort și Consecvență, ceea ce nu este întotdeauna vizibil și cu siguranță deloc simplu.

“Ești irepetabil. Există o magie despre tine care este a ta.”

-DM Dellinger

It’s my birthday!

Youth has no age“- Pablo Picasso

Da, dragilor, chiar este ziua mea 🙂 , dar vârsta nu e atât de importantă, se spune deseori! Sau este? Și dacă nu, atunci de ce tot vorbim despre ea?

Când cunoaștem un om, ne punem involuntar întrebarea “câți ani are?”, de parcă am vrea să aflăm raspunsul la cea mai profundă întrebare care frământă lumea..

Dar oare poate reflecta un număr experiența, inteligența, fericirea sau durerea, maturitatea emoțională, profunzimea gândurilor sau înțelepciunea unui om?

Copil fiind, îmi plăcea să mi se spună că am crescut mare și parcă simțeam cum îmi cresc aripi, la fiecare compliment primit- de acest gen.

Mai târziu, am așteptat cu nerăbdare să împlinesc 18 ani, vârsta miracol, care mă încadra (în sfârșit! 😀 ) printre adulți. Credeam că o să arăt atunci cumva aparte, sau că o să mă simt altfel. Nu s-a întâmplat deloc așa; m-am simțit la fel de copil. 🙂

Dupa 20 de ani, vârsta a adus cu ea din ce în ce mai multe responsabilități, apoi numărătoarea a început cumva să fie și puțintel îngrijorătoare. Credeam că acel 30 va fi apăsător, când de fapt l-am simțit a fi înfloritor.. (aveam un copil, terminam facultatea).

Si viața a mers mai departe..

Dar 40 se apropia cu pași mult prea repezi și asta suna oarecum ca o greutate, dar aveam din nou să mă-nșel. Chiar m-a amuzat schimbarea de prefix! Am putut petrece în continuare cu prietenii, care mi-au urat bun venit în club, și am continuat să leg prietenii cu oameni noi, apartenenți ai altor cluburi.. 😀

Și totuși… contează vârsta?

Personal, pot spune că pentru mine nu este deloc definitorie, chiar dacă vorbesc despre ea. Vârsta nu este cântarul evaluator al inteligenței de orice fel, nu încoronează și ar trebui nici să nu decadă pe nimeni.

Vârsta și ziua de naștere ar trebui să fie mereu un motiv de bucurie, cred eu. Sărbătoarea vieții tale, a triumfului și mirării că ești și poți încă să te bucuri de viață și oameni, dar mai ales de existența ta efemeră, căreia îi poți da atât de mult sens!

Ar trebui ca anii să nu ne separe și să nu fie un criteriu de selecție în alegerea prietenilor. Dar trebuie desigur să facem selecții, bazate pe criterii precum compatibilitatea emoțională, de gândire și mentalitate.

Nu cred că vârsta m-a înțelepțit, dar sunt sigură că acum știu să mă bucur mai mult de fiecare moment de relaxare, că îmi place mai mult de mine și că mă cunosc mai bine. Vârsta, sau mai bine zis trecerea anilor, aduce cu ea schimbări de gândire și perspectivă, dar experiențele de viață și mai ales modul cum tu le filtrezi în registrul minții tale sunt cele ce definitivează acest traseu.

“Tinerețea nu are vârstă” spunea Pablo Picasso, și cred cu tărie că nu vârsta va decide dacă sunt tânără sau nu, ci eu!

“În definitiv, nu anii din viața ta sunt cei care contează, ci viața din anii tăi.” – Abraham Lincoln

Muzica e viață

‘Music is life. That’s why our hearts have beats.” _

Cui nu îi place să asculte muzică?
În mașină, la școală (în pauzele dintre ore 😉 ), în autobuz (cu căștile la urechi, neapărat 🙂 ), prin casă dimineața, înainte de a pleca la serviciu, sau chiar atunci când lucrezi la calculator, pregătindu-ți proiecte, lucrări, sau făcând alte planuri care cer concentrare.

Unii dintre noi ascultăm muzică zilnic, la radio, televizor, sau de pe internet. Alții chiar facem eforturi pentru a asculta live din când în când un anume gen de muzică, interpretată de un cântăreț, formație sau instrumentist pe care îl preferăm, așa că ne străduim să obținem un loc la un concert sau festival.
Ascultăm muzică singuri sau împreună cu oameni dragi, ori complet necunoscuți, dansăm dacă ne place ritmul sau persoana care ne însoțește, sau pur și simplu pentru că iubim dansul.

Muzica ne dă aripi și ne înalță mai ceva ca Red Bull, pentru că ea ajunge direct la inimă!

”Muzica poate schimba lumea”, spunea Beethoven..

La fel ca și gândurile tale, muzica te definește! Ea îți configurează mentalul, te seduce și te ajută să abandonezi gânduri negative, te eliberează și inspiră. Te îndeamnă să devii tu, creând în jurul tău acea aură pozitivă (sau poate doar melancolică), în funcție de alegerea ta.

Muzica este de multe ori Vocea ta interioară, ajutându-te să spui prin necuvinte ceea ce nu poți, nu îndrăznești sau nu te pricepi a spune celorlalți sau cuiva anume.

Muzica te reprezintă, iar alegerea ta spune multe despre tine. Te ridică sau coboară în ochii celorlalți, în funcție de toleranța și inteligența acestora, și tot ea te modelează ca pe o bucată de lut, dându-ți nu doar formă, ci și fond, șlefuindu-ți simțurile, la fel cum se întâmplă în procesul de obținere a unui diamant. Astfel, datorită ei devii strălucitor, reflectând în jur lumina primită.

Muzica este limba celor ce o cântă, și nu numai. Ea poate fi și limba ta, dacă interpreții îți ghicesc întâmplător sau voit gândurile și emoțiile, sau doar dacă te lași purtat pe aripile ei diafane.

Muzica unește oamenii. Ea îi apropie, chiar dacă nu se cunosc, ajutându-i să ajungă la un implicit consens: acea stare de bine care vrem să dăinuie.

Muzica proiecteză în suflet emoție, scuturând lacrimile sufletului, pentru a-l purifica și susține în drumul spre refacere. Muzica îndeamnă la visare și credință în mai bine, sau doar evocă amintiri demult păstrate cu sfințenie în altarul inimii.

Muzica este Magie! Ea reușește în doar câteva secunde să aștearnă un zâmbet pe chipurile obosite de prea multă viață sau doar dor de viață..

“Uneori, muzica este singurul medicament de care inima și sufletul au nevoie.”

Ea scoate la iveală milioane și milioane de gânduri frumoase, constituind astfel împreună ingredientul perfect al frumuseții interioare.

Muzica se cântă, ajungând să încânte inimi, minți și suflete de oameni din lumi diferite, care se apropie, spulberând granițe și orice alt fel de limite. Muzica este Creație și Iubire, construind punți de legătură inimaginabile și sentimente greu de definit.

Lasă-te cucerit!

Muzica e Miracolul care vine să te salveze de prea multă tristețe, dor, speranță sau vis. Muzica e căutarea acelui paradis pierdut, numai de mintea ta descris.

Lasă-te pătruns!

Căci.. cum ar fi viața ta fără muzică? Nu te-ai mai simți la fel de bine înțeles sau acceptat așa cum ești, nu te-ai mai putea exprima fără prea mult efort, nu ai mai avea rezonanță.

Și cum ar fi un film fără coloană sonoră? Banal, insipid, lipsit de farmec, suspans și viață.

“Fără muzică, viața ar fi o greșeală”. Subscriu și eu acestei afirmații, pentru că Muzica însăși este Viață. De aceea inimile noastre bat. 🙂

“Music is my life, it is a reflection of what I go through.” –

Lenny Kravitz

Îndoieli

7056CFF8-2FE7-45C9-81C1-7AAB1151F387

În fiecare zi, suntem invadați pe diverse planuri cu informații.  Le analizăm, ne punem întrebări, facem presupuneri și tragem concluzii.

De multe ori punem la îndoială ceea ce descoperim și, așa cum este firesc, încercăm să aflăm cât mai multe despre acel subiect, din cât mai multe surse, dacă este posibil, așa încât să ne lămurim suspiciunile și să ne clarificăm gândurile.

Spre surprinderea noastră, întrebările se înmulțesc, și ne trezim că ajungem într-o așa-zisa gaură neagră, greu de ieșit din adâncul ei.

Vrem să credem, dar nu să fim considerați naivi.

Vrem să sperăm, dar nu să și aflăm că am sperat fără a ne baza pe ceva tangibil.

Vrem să visam, dar cu ochii deschisi… dacă s-ar putea.

Vrem să obținem totul, dând eventual foarte puțin, sau doar atunci când suntem noi dispuși, nu când situația o cere.

Vrem să acționăm după buna noastră dispoziție, fără a ni se leza vreun sentiment. Pentru că.. suntem sensibili. 😀 Nu-i așa??

Da, vrem să fim mereu cei care stăpânesc situația și dețin controlul, unii arătând-o vădit, alții  cu diplomație și tact.

Îndoielile încep să ne străpungă sufletul atunci când cineva încearcă a ne convinge de adevărul cuvintelor lui și vrem doar fapte, uitând că unele acțiuni cer timp și că nu totul poate fi demostrat, oricât de mult ne-am dori.

Oare nu vrem cam multe, fără prea mult efort?

Oare nu așteptăm ca celălalt să faca totul, iar noi doar să culegem roadele? Continue reading

Viața în Nederland VII

tulpenX

Dacă ai luat decizia să locuiești în altă țară decât ‘patria mamă’, vei ajunge să înțelegi destul de repede că vei trăi întotdeauna între două lumi.

Vei face comparații, vei observa multiple diferențe, vei pierde când și când contactul cu noutățile din lumea anterioară, dar niciodată nu îți vei uita limba.. chiar dacă îți va fi greu să îți amintești unele cuvinte și te vei considera tu însuți putin ridicol.

Lapsusurile vor deveni normalitate, iar tu va trebui să te obișnuiești a avea răbdare cu tine însuti, pentru că în mintea ta s-a produs o schimbare majoră.

Dacă ai știut să vorbești și să scrii corect înainte, cu siguranță îți vei pune întrebări, vei căuta și vei analiza bine atunci când vei avea neclarități.

Totul este să îți pese și să vrei a rămâne interesat; asta dacă ‘aspectul estetic-gramatical’ a fost vreodată important pentru tine! 😀

Dar, cum în nicio țară nu vorbesc sau scriu toți oamenii corect, poți să te rezumi la a te pierde în mulțime, sau poți să te ridici, vrând mai mult de la tine.

Când vei ajunge să observi că și în noua țară există oameni cu un vocabular simplu, despre care aveai o altă părere la începutul ‘uceniciei’ tale pe acele meleaguri, vei întelege că, de fapt, schimbându-ți ‘lumea’, tu ai doar de câștigat: experiențe și cunoștințe noi, o mai mare putere de adaptabilitate, prieteni care să îți împărtășească din cultura lor, dar mai ales nu vei vrea să fii un oarecare și te vei zbate să demonstrezi că poți mai mult.

În mod special atunci când țara din care provii nu are un renume bun și vei simți uneori scepticism și reținere când vei specifica de unde vii! 😉 Continue reading

Adaptare

st

“Viaţa e ca o scară rulantă. Poţi urca sau coborî. Dar nu te poţi opri niciodată.”- Patricia Russell-McCloud

Să locuiești într-un loc unde, la început, nu cunoști pe mai nimeni, să nu știi deloc limba și să nu ai o cunoaștere profundă vizavi de cultura acelei țări, este o adevărată provocare și, să fim sinceri, o sursă de frustrare de grad înalt. 

Nu numai că te simți ca un copil care abia învață să vorbească, dar faptul că nu știi unde să mergi, aflat în diferite situații, și ce să faci, așa încât să nu fii penibil, îți dă senzația că abia înveți să  mergi.

Ca să fie totul și mai interesant, datorită diferenței culturale, se pare că tot acum este momentul să înveți bunele maniere. 😀 

Începând de la a nu fi insistent, a face programări pentru întâlniri mai demult banal de stabilit, și continuând cu a tolera diferite comportamente așa încât să nu treci in extrema cealaltă (de a te pierde pe tine), vrând să te încadrezi în tiparele locului.. sunt doar mici detalii ale schimbării ce urmează a fi făcută, așa încât să simți, în final, că ești ‘de-al locului’. 

Pare o nebunie prea mare ca să fie normal a te avânta într-un așa carusel, dar numai dacă intri în joc poi să și câștigi. 😉

Poate că e bine să te pregătești temeinic pentru un astfel de pas, dar.. când timpul e scurt și știi că vrei să îl faci, îți asumi riscurile, analizezi mai puțin și acționezi rapid. Apoi.. te adaptezi din mers, pentru că este singura opțiune viabilă. 

(Desigur, fiecare caz în parte este diferit. Dar, oricât de mult ai încerca să te pregătești, teoria și practica sunt două elemente aparte. Și, de multe ori, analiza profundă îndepărtează acțiunea.)

Continue reading

Viața în Nederland VI

Nl #

“Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni.”
– Charles Dickens

De trei ani locuiesc în Olanda. 

Bineînțeles că viața mi s-a dat peste cap complet și a trebuit să încep a aranja piesă cu piesă, ca să construiesc un nou puzzle. Unele piese îmi sunt deja familiare, altele urmează a fi descoperite, zi după zi.

E greu? E ușor? Nu pot da un răspuns exact, dar cert e că e interesant. Nu mi-am pierdut entuziasmul, deși am avut momente (și încă mai am) când a trebuit să îmi amintesc să nu mai fac comparații care să mă zdruncine sau dezavantajeze. 

M-am gândit zilele acestea ce aș răspunde dacă mi s-ar cere să enumăr câteva schimbări produse în viața mea, de când sunt aici.

Într-un fel, deja am început să răspund din momentul când am pornit a scrie seria articolelor despre Nederland; atât acesta, cât și cele ce vor urma, sunt menite să vă transpună pentru câteva momente în lumea de aici- o lume ca oricare alta, și totuși aparte. 

Continue reading

Zi de sărbătoare :)

jellowrose

“Aniversările noastre sunt pene din imensa aripă a timpului.”
Jean Paul Richter

Ce ne dorim, de fapt, de ziua noastră de naștere?

Pentru că sunt fată, o să îți spun ce ne dorim noi, fetele. Sau ce am concluzionat eu că ne dorim 😀 , la modul general, în urma discuțiilor cu prietenele, dar mai ales în urma a ceea ce simt eu mereu, când este ziua mea. 

O fată vrea atenție, cuvinte frumoase, tandrețe și.. să fie înconjurată de oameni care să se bucure că există și o cunosc, oameni care știu să o trateze oarecum într-un mod special, pentru că ziua de naștere este numai una, pe an.

Nu vreau să exemplific cum și cât de tandru ar trebui să fie cineva, ca să o “prindă în mreje” pe minunata sirenă 🙂 , pentru că nicio fată nu știe- teoretic, dar.. simte! 😉

Cuvintele frumoase sunt valorizate de însăși persoana în cauză, raportat la intelectul ei, dar cred că cel mai important e să fie spuse fără exagerări și expresii poetice complet nepotrivite relației pe care o ai cu ea. 

Cât despre atenție.. e ceva mult prea complex ca să fie o ‘rețetă general valabilă’, dar frumos ar fi să se concretizeze în ceva inedit, neașteptat și plăcut ochiului și inimii, conform principiului popular “nici prea-prea, nici foarte-foarte”. 😀 Continue reading

Speranță și vis să-mplinim!

rose2Sunt zile în care pulsul normal scade, soarele e mai puțin arzător și zâmbetele ni se schimonosesc.

Controlul e preluat de pasivitate- negarea sau amânarea rezolvării problemelor reale și închipuite, care se perindă prin mintea noastră. Omogenitatea este perfectă, și-n mod firesc acesta ar fi un semn bun.. dar nu e!

Ne înecăm într-un ocean de amărăciune, savurând fiecare picătură, deși am vrea ca dintr-un moment în altul să apară un vapor salvator. Iar dacă acesta întârzie, așteptăm să se-ntâmple ce-i dat să se-ntâmple, uitând că am putea să înotăm și noi până la acel vapor, chiar dacă momentan e doar o iluzie.

Dar ce-ar fi dacă l-am numi vis, ca să ne păstrăm optimismul și doza de încredere?!

Oare nu e viața aceasta formată din multe vise, care se concretizează doar în măsura în care acționezi permanent, fără a uita de ele? Oare nu e nevoie de un timp și moment anume, până când ele se întrepătrund, transformându-se din gânduri în fapte?

***Gândește: ca să construiești un om de zăpadă trebuie să rostogolești bulgărele un timp, dar mai întâi trebuie să ai zăpada. Apoi.. deși știi că se va topi într-o zi, când bucuria de a-l construi primează, toate celelalte motive de a renunța dispar. ***

Răbdarea, sau aplicarea teoriei picăturii de apă care curge fără oprire, reușind să erodeze, în ciuda aparentei lupte în zadar, ar putea fi soluția rezolvării multor dileme.

A spera, fără a înceta să și acționezi cu pași mici, în ciuda momentelor inerente de slăbiciune și neputință care apar (blocându-ne mintea pentru o clipă), este cu adevărat o dovadă de tărie a caracterului.

Cred că nu e nevoie să ni se spună că acele vise trebuie să fie cu adevărat frumoase, plăcute și utile, nu inumane. Avem nevoie de viitoare modele bune de urmat de către ceilalți, nu de creaturi capabile doar de distrugere în masă! 

A avea răbdare înseamnă să ai capacitatea de a rezista frustrării de moment și presiunii la care te supun ceilalți, sau viața. Înseamnă să accepți poziția de a fi umil, incapabil de a deține controlul lumii tale; nici nu se pune problema întregului Univers!

Înseamnă să admiți că ești om și greșești, că nu poți și nu știi totul, chiar dacă ți-ar plăcea să ai întotdeauna dreptate și să combați, deținând argumente puternice.

Ca să te poți înălța, e nevoie să stai jos, pentru un timp. Doar așa vei aprecia și te vei bucura de avânt. Continue reading

Viața în Nederland (V)

Noutăți din “culise” despre învățământul din Nl! 😉

Când ai un copil, încerci să îi oferi ce-i mai bun și să îl educi așa încât să se descurce apoi singur foarte bine în viața aceasta, plină de neprevăzut! (chiar dacă îl iubești așa de tare încât ai vrea să aibă nevoie de tine continuu.. 😀 )

Așadar, încerci să îl urmărești îndeaproape, să îl ințelegi și susții cum poți mai bine. Deseori poți greși, dar trebuie să îți dai silința să ii asiguri baza unei educații care să îl lanseze bine pe orbita vieții. 😉

Bineînțeles că nu rămâne totul pe umerii tăi, pentru că efortul major trebuie să îl facă el!

Se știe că familia și școala au o importanță covârșitoare, rămânând ca experiențele de viață să îl cizeleze cu adevărat.

Noi, părinții, vrem ca școala să fie locul unde copilul să se simtă confortabil, acceptat și apreciat la adevărata-i valoare. De aceea, suntem foarte atenți la tot ce ține de principiile care îi sunt inoculate acolo, uneori analizându-le cu mai mare atenție decât pe cele ce i se “imprimă” de multe ori inconștient în mediul familial. Dar.. fiecare știe mai bine ce se întâmplă în “ograda” lui, așa că… nu voi pune deloc accentul acum pe acest aspect.

Pentru că al meu copil se află într-o perioadă importantă din viața de elev (deși.. dacă ar fi să fim sinceri, pentru noi părinții fiecare moment este foarte important, dar nu vrem să părem exagerați și încercăm să păstrăm pentru noi această gândire și să arătăm a fi detașați.. :D), mă preocupă aspectul legat de alegerea unui colegiu potrivit.

În Nederland, când un copil se află în grup 8, se confruntă cu o perioadă în care se discută foarte mult despre testele Cito (Citotoets) și.. nu numai. 😀

Testele se desfasoară în luna februarie, pe o perioadă de 3 zile, iar punctajul acordat la final are o importanță majoră în deciderea drumului pe care elevul îl va alege în vederea continuării studiilor.

Cito

Ținând cont de faptul că școala începe la 5 ani aici, în jurul vârstei de 13 ani elevul trebuie să facă deja o alegere importantă pentru viitorul lui.. 😀  Și.. e necesar să se facă o alegere bună!

În fiecare din cele trei zile de teste, de la ora 9.00 la ora 12.00, copilul trebuie să răspundă unor întrebări din patru domenii (taal, rekenen-wiskunde, studievaardigheden, wereldorientatie), fiecare având întrebări gen grilă, cu un singur răspuns valabil, din patru răspunsuri prezentate. Bineînțeles că în timpul testului se dă și pauză, așa încât cel mai lung test durează 40 de minute. 

“Taal” -limbă, este domeniul unde se vorbește numai despre limba olandeză. De exemplu: ortografie, înțelegerea unui text și explicarea unor cuvinte sau propoziții. Pentru acest test se dau 100 de întrebări.

“Rekenen- Wiskunde”– numărare- matematică, anume: numere, procente, împărțire, sume, măsuri, bani și timp. Bineînțeles, nu se poate folosi calculatorul pentru a da răspunsuri corecte, iar cele 60 de întrebări te întâmpină și aici cu mare bucurie!  🙂

“Studievaardigheden”- este despre cât de bine poate copilul să folosească informația despre, de exemplu, studierea unui text, a dicționarului sau internetului. Întrebările sunt și despre hărți, tabele, grafică, și.. sunt 40 la număr.

“Wereldorientatie”– întrebările sunt din geografie, istorie, biologie și cunoștințe despre natură. Nu este vorba neapărat despre fapte și cifre, cât despre cum se aplică aceste cunoștințe. Acestui domeniu îi sunt atribuite 90 de întrebări.

Acest test Cito nu este unul pe care îl poți trece sau nu și nu este nevoie de o pregătire specială a copilului, deoarece în timpul perioadei de școală ei rezolvă un test Cito anterior (un fel de simulare). Continue reading

Viața în Nederland (IV)

tulips

Au trecut deja mai bine de 2 ani de cand locuiesc in NL, asadar.. s-au mai adunat ceva noutati, pe care vreau sa vi le impartasesc; si, daca ati ajuns aici, cred ca sunteti putin curiosi sa le aflati. 😉

Noutatile vor fi destul de “bramburite”, dar.. cum postarea aceasta face parte din seria celor menite sa ne descreteasca fruntile, cred ca se accepta! 😀

Primul subiect este cel care intereseaza pe toata lumea.. iubitoare de dulciuri! 🙂

Cand spui Nederland, spui “stroopwafel”, ceva foarte dulce, si deosebit de gustos, datorita cremei caramel din interiorul celor doua foite.. cu aspect de napolitana, dar cu gust total diferit. Mi se par cu adevarat delicioase, dar atat de dulci incat niciodata nu pot manca mai mult de trei bucati. :))

stroop                            stroopw

De asemenea, “ontbijtkooek” (prajitura mic dejun) este ceva specific acestei tari, aliment care se consuma punand putina margarina intre doua feliute, care au gust asemanator cu mult cunoscuta turta dulce. Daca iti place acel gust, cu siguranta iti vor placea si acestea, menite sa constituie chiar o gustarica de dimineata, pe langa o cafea aromata (optional, desigur! )…

koek

ontbijt

Alte dulciuri traditional olandeze foarte renumite aici sunt “kruidnoten”/ “pepernoten”– specifice sarbatorii Sinterklaas (sarbatoarea nasterii lui “Sint Nicolaas”), corespondentul sarbatorii de Sfantul Nicolae din Romania. Si ele sunt dulci si imita foarte bine gustul de turta dulce, fiind de obicei mancate in jurul perioadei acestei sarbatori.. 

Daca sunt si cu ciocolata, ca cele din imagine, cu atat mai bine! Fetita mea le adora! 🙂

kruidnoten

Si, ca o mica paranteza: se spune ca Sinterklaas vine in fiecare an cu barca din Spania in Olanda, insotit de fiecare data de ajutoarele sale- “zwarte pieten”. 🙂 El are o carte mare, unde scrie numele fiecarui copil  si.. cat de cuminte a fost. In seara de 5 decembrie Sinterklaas vine cu cadouri, pe care le arunca prin hornul casei doar copiilor cuminti… 🙂 Cred ca a luat model de la Mos Craciun al nostru… 😀 Continue reading

Conștientizarea lui “a fi”..

red trees

Nu de puține ori ni s-a întâmplat, multora dintre noi, să ni se pară că viața este foarte plictisitoare și fadă, lucru care ne-a transpus într-o stare de profundă angoasă.

Ne-am simțit fără vlagă, inutili în fața vieții care continuă în virtutea inerției, străini de tot și toate, lipsiți de o țintă precisă ori un sens anume de-a fi, motivant..

Nimic din ceea ce mai ieri ne entuziasma sau bucura, în acele momente nu ni se mai părea deosebit, important sau atrăgător.

Și-atunci, o multitudine de întrebări încep să ne preocupe mintea (sau așa ar fi bine să se întâmple):

Unde s-a risipit energia noastră?

Unde a dispărut amintirea fiorilor dați de prezența cuiva?

Unde să se fi evaporat plăcerea de a purta discuții lungi cu prietenii, de a vizita locuri noi sau de a te bucura de momentele petrecute în compania familiei?

Cum se face că nu mai dai importanța tuturor realizărilor tale, ori muncii pe care ai depus-o pentru a fi ceea ce ești?

Și cum de nu te bucură faptul că ești sănătos, când alții doar visează să fie, sau că primești atât de multă atenție de la oamenii de suflet, în timp ce alții nu au pe nimeni s-aștepte în prag?

Cum poți să uiți că este o mare oportunitate să poți trăi? Alții ar vrea ca cei dragi să le fie aproape, dar nu se mai poate..

Și cum să uiți de privilegiul de a putea să-ți fie dor.. ?

Sau de a putea să visezi cu ochii larg deschisi că cineva, undeva, în lumea cea mare.. într-o zi te va întâlni și te va iubi cum mereu ți-ai dorit?

Cum să ți se fi șters din minte amintirea zâmbetelor și vocilor copiilor frumoși la suflet, tandrețea animăluțelor mici și pufoase, mirosul parfumat al florilor de primăvară sau al ierbii proaspăt cosite?

Te întrebi vreodată cum de nu se plictisesc pomii să stea nemișcați, florile să înflorească în fiecare an, animalele să aștepte să primească iubirea de la cei cărora nici măcar nu le pasă de existența lor?!

Cum de nu poți să iei exemplu de la fluturașii frumos colorați, care zboară atât de gingaș, în ciuda pericolelor permanente și a unei vieți atât de efemere?

Știu, nu mai ești un copil ca să nu-ți fie jenă să te arăți entuziasmat de-o frunză sau o insectă mică, dar poate că dându-ți voie să fii copil, din când în când, ai scăpa de apatia care nu-ți dă pace… Continue reading

Viața în Nederland (III)

tulpen

Haideti sa ne mai  “condimentam” putin ziua cu…noutati despre NL.  😉

Relatii 

In Nederland se pot casatori atat barbatii unii cu ceilalti, cat si femeile.. (De aici si normalitatea de a fi intrebat daca esti homo sau lesbi…cumva! 😉 ) Si acest lucru este considerat normal, la fel ca si acela ca o femeie si un barbat sa traiasca impreuna, fara a se casatori vreodata (“samenwonen” ) si fara a fi “stigmatizati”.

Comunicare

Olandezii sunt renumiti a fi foarte directi, asa incat, daca nu suni inainte de a le face o vizita, ai toate sansele sa ti se spuna “E dragut ca ma vizitezi, dar sunt obosit. Asa ca… vrei sa pleci acasa?”.

(Hmmmm…nu mi s-a intamplat, si nici nu imi doresc! :D)

La fel de directi sunt si cand vrei sa ii servesti cu ceva si lor nu le place cum arata acea mancare. Raspunsul “nu vreau, multumesc”, fara explicatii, este normal. Trebuie sa nu te cramponezi prea tare si sa nu insisti deloc. (Aici recunosc, m-am adaptat perfect “intemperiilor”! 😀 😀 )

Am observat faptul ca, la scoala, copiii sunt bine ancorati in realitate, prin temele pe care le abordeaza, de unde -probabil- si maturitatea in a-si impune punctul de vedere, fara a da justificari pentru alegerile proprii. (Da..sunt subiectiva! Am si eu copil… :D) Continue reading