“Să avem curajul de a cere, lăsându-l totodată pe celălalt să-și asume responsabilitatea acceptării sau a refuzului.”- Jacques Salome
În cadrul tuturor relațiilor dintre oameni se produce un schimb, care poate fi diferit perceput. În funcție de context, acesta poate fi considerat cadou (în cel mai fericit caz), sau acuzație, impunere, reproș, ordin.
Deși știm că o propunere ar trebui să aștepte un răspuns și că orice cerere făcută poate fi refuzată, adesea oamenii ajung să impună răspunsul sau acceptarea, ceea ce creează discomfort. În final, ne întrebăm de ce s-a ajuns la distanțare și totul s-a redus la tăcere, când răspunsul e atât de simplu:
Nedându-ți-se posibilitatea de a reflecta cu discernământ asupra cererii, pentru a stabili dacă o accepți sau nu, te vei simți ca o marionetă care se mișcă la dorința celui ce o manevrează. E un sentiment neplăcut, de neputință și control absolut al celuilalt, de autorenunțare la propriile dorințe și convingeri.
Pe moment poate îndeplinești cererea, dar senzația de amărăciune și dezamăgire vizavi de reacția celuilalt se va instala în suflet și va înlocui sentimentele frumoase de mai demult. Atunci pătrunde atât de dureroasa tăcere, care pare mult mai confortabilă decât lupta cu îndârjirea celuilalt.
Și-atunci, ar fi bine să te întrebi înainte de a formula o cerere, luând în calcul ambele variante de răspuns.
Chiar vrei să se ajungă aici? Poți să accepți refuzul, sau e mai bine să îți reformulezi cererea, sau chiar să o anulezi? 😉
Refuzul, în schimb, implică forța de a-ți impune punctul de vedere, dar și puterea de a accepta consecințele lui, de multe ori neplăcute.
Abilitatea de a refuza în mod amabil, dar ferm, este stăpânită cu greu, pentru că oamenii cred că astfel își pot pierde prietenii. Uneori e nevoie de explicații clare, alteori se înțelege de la sine și se acceptă cu ușurință acea liberă alegere…
Refuzând, impui limite și te poziționezi. Spunând ceea ce vrei, riști să te simți vinovat; astfel, poate fi un adevărat act de curaj să dai celuilalt un mesaj pe care nu îl dorește.
Chiar dacă te simți responsabil pentru nefericirea provocată de răspunsul tău, e bine să înțelegi că atitudinea ta nu înseamnă că poți fi privit ca fiind rău sau nedorit ca prieten.
Dacă poți alterna aceste roluri… cerând și refuzând deopotrivă, înseamnă că știi să te apreciezi și să dai celorlalți posibilitatea de a te cunoaște la adevărata valoare.
Cu toții avem momente de ezitare, evitare, teamă, reprimare sau neimpunere la momentul potrivit.
Dar… nespunând ce crezi cu adevărat te sabotezi și suferi.
Refuzul poate da naștere multor sentimente precum furia, dar fiecare om e responsabil de sentimentele lui. Lasă-l să și le conștientizeze și canalizeze cum știe mai bine. E sarcina lui, nu datoria ta. 😉
Consider că o relație trebuie să se bazeze pe schimb de opinii și acceptare a diferențelor.
Pentru că toți avem nevoie să ne exprimăm eul interior. Și ne putem simți cu adevărat liberi doar atunci când suntem în continuare plăcuți, apreciați, iubiți și respectați, chiar dacă există diversitate în gândire.
“Trebuie să ştii cum să accepţi un refuz şi cum să refuzi o acceptare.”– Ray Bradbury 😉